NordNews
Avem ce spune

Fermierii au încercat să discute cu reprezentanții Guvernului

Nimeni nu a ieșit să discute cu agricultorii care protestează azi în fața clădirii Guvernului. Un grup de fermieri, alături de Vasile Mârzenco, președintele Federației Naționale a Fermierilor a încercat să intre să discute revendicările fermierilor cu cineva din conducerea instituției, dar au fost opriți de cordoane de poliție. Ca rezultat, fermierii au făcut înconjurul clădirii, dar la toate intrările au avut parte de același tratament. Poliția nu le-a permis să intre în interiorul clădirii, transmite jurnal.md. 

„La toate ușile am bătut în speranța ca măcar un guvernant din cladirea aceasta să iasă și să discute cu noi, să explice de ce au făcut modificările acestea la buget. Am bătut la fiecare ușa dar ne-au pus în față poliția. Noi înghetăm în speranța că cineva dintre ei se vor arăta interesați de problemele noastre”, a spus unul dintre fermieri.

La rândul său Vasile Mârzenco a declarat că ultima sa întâlnire cu premierul Ion Chicu a avut loc în vara acestui an. A avut parte de mai multe promisiuni care nu au fost onorate ulterior.

„Încă atunc am înțeles cât de arogant este acest personaj. Parlamentul și Guvernul sunt clădiri ale poporului, nu sunt ale lor. Mii de oameni au muncit și au construit timp de 30 de ani aceste instituții ale statului. Chipurile, avem un stat de drept, dar noi de fapt avem un stat calic”, a spus Mârzenco la una din intrările de la Guvern, în timp ce era oprit să intre de polițiști

Fermierii au cerut demisia premierului Ion Chicu și a ministrului Agriculturii, Ion Perju. Aceștia scandează „Demisia!” și „Rușine”.

Amintim că fermierii prostează împotriva taxei majorate de TVA și cer compensații pentru culturile de grupa a doua compromise de secetă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata