
Premierul R. Moldova, Dorin Recean a venit cu mesaj publice pentru instituțiile statului, mediul de afaceri, dare și întreaga societate cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, marcată anual pe 8 martie. Șeful Executivului a apreciat înalt realizările sociale, politice și economice ale femeilor pentru o societate unită și prosperă, în care toți oamenii să-și poată realiza potențialul pe deplin, cu demnitate și respect.
„M-am alăturat campaniei Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova în care am spus că pentru o economie robustă, modernă, participarea femeilor în afaceri înseamnă utilizarea deplină a potențialului uman. Tratament egal, indiferent de gen, și oportunități egale pentru orice tip de ocupații înseamnă o societate prosperă. Fac un apel public pentru mediul de afaceri, instituțiile publice și întreaga societate să devină campioni ai schimbării, campioni ai egalității de gen, menționând că este o investiție în viitorul nostru, o investiție în cea mai prețioasă resursă pe care o avem – oamenii noștri”, a declarat Dorin Recean.
În context, primul ministru a menționat că se bucură de faptul că în echipa guvernamentală, șase portofolii ministeriale sunt conduse de femei – ministre profesioniste și personalități excepționale, iar în cadrul instituțiilor statului activează funcționare tehnocrate.
„Dragi femei din toată țara, fiți fericite!”, și-a încheiat mesajul Dorin Recean.