NordNews
Avem ce spune

Focuri de armă în oraşul Cupcini, Edineţ. Un tânăr a ajuns la spital cu mai multe răni

O bătaie s-a terminat cu focuri de armă în orașul Cupcini, raionul Edineț. Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 19:30. Apelul a fost făcut de către un bărbat care a anunțat că la autoservisul din apropiere se aud împușcături. 

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că  la garajul în care se prestează servicii de reparație auto ce aparține unui bărbat de 27 de ani, locuitor al orașului Cupcini din raionul Edineț, au venit cu un automobil patru bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 53 de ani, toți locuitori ai raionului Edineț.

Trei persoane din grupul de bărbați  au inițiat un conflict și i-au agresat fizic pe doi angajați de 23 și 35 de ani, care activau în acel moment în garaj.

La scurt timp, la garaj a venit și proprietarul, care în urma conflictului a fost împușcat de patru ori de către un bărbat de 53 de ani, care deține arma legal.

Victima de 27 de ani a fost transportată la Spitalul Raional Edineț, cu trei plăgi împușcate în regiunea abdomenului.

La moment se desfășoară acțiuni de urmărire penală întru stabilirea tuturor circumstanțelor și primirii unei decizii legale pe caz.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"