NordNews
Avem ce spune

Focuri de armă la frontiera moldo-română

Poliția de frontieră română a descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de frontieră Botoșani-Iași, 24.500 pachete cu ţigări de contrabandă.  Potrivit oamenilor legii, valoarea capturii   este de  peste 230 de mii de lei românești (peste 930 de mii de lei moldovenești). În cadrul operațiunilor, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armele din dotare. 
La  11 august, în jurul orei 02.00, un polițist de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Stânca a observat pe malul râului Prut, în direcția localității Sadoveni, județul Botoșani, care se află față în față cu localitățile Cuconeștii Vechi și Corpaci, raionul Edineț, un microbuz care staționa în zonă. Până la sosirea unui echipaj operativ, polițistul de frontieră a monitorizat zona și a observat că în microbuz sunt încărcate mai multe colete cu țigări.

În urma intervenției, a fost reținut conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, cetățean român, domiciliat în județul Botoșani, iar în microbuz  poliţiştii de frontieră au descoperit 19 cutii cu țigări. Totodată, în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 9.500 de pachete  în valoare totală de aproape 90 de mii de lei românești  (280 de mii de lei moldovenești).
Tânărul aflat la volanul microbuzului a declarat că a preluat țigările de la malul râului Prut, unde au fost aduse de către doi cetățeni moldoveni cu o ambarcațiune.

În data de 11 august, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 08.40, polițiștii de frontieră  au observat pe direcţia localităţii de frontieră Românești, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, dinspre malul râului Prut.
Polițiștii au efectuat somații legale de oprire, persoanele au abandonat coletele cu țigări și au luat-o la fugă, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare.
În urma verificării coletelor, a rezultat cantitatea de 300.000 ţigarete, în valoare totală de peste 140 de mii de lei românești  (568 de mii de lei moldovenești).

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate în cele două cauze sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat sub coordonarea procurorului de caz, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata