Fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, anunţat în căutare internaţională

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Iurie Chirinciuc a fost anunțat în căutare. Judecătoria Chișinău cu sediul Ciocana a admis luni demersul Inspectoratului de Poliție Centru și l-a dat în căutare pe fostul ministru al Transporturilor, condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență și abuz de serviciu, transmite TV8.

Încheierea instanței este cu drept de recurs la Curtea de Apel în termen de 15 zile.

Fostul ministru, împreună cu şefii a două companii de construcţie au fost reţinuţi pe 27 aprilie 2017 și, fiind audiaţi, şi-au recunoscut vina, încheind cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei. Prima instanță l-a condamnat pe Iurie Chirinciuc la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, dar acesta a atacat sentința la Curtea de Apel.

Decizia de condamnare la trei ani și șase luni de detenție a lui Iurie Chirinciuc a fost pronunțată de Curtea de Apel în luna mai. Fostul ministru și nici avocatul acestuia nu au fost prezenți la pronunțarea sentinței. Presa a scris atunci că acesta ar fi fugit din țară.

leave a reply