
Un șofer a fost rănit în urma unui accident grav care s-a produs în această dimineață de 25 august, în satul Cotihana din raionul Cahul. Bărbatul are 39 de ani, scrie zugo.md.
Conducătorul auto s-ar fi deplasat cu viteză mare, drept urmare – acesta ar fi pierdut controlul volanului, s-a lovit într-un gard și a ajuns cu mașina în curtea unei gospodării din localitate.
Bărbatul a suferit răni grave, motiv pentru care a fost dus de urgență la spital. Pentru că se afla în stare inconștientă, oamenii legii nu au putut verifica dacă șoferul consumase alcool.
Poliția precizează că victima nu deținea permis de conducere, anterior fiind privată de acest drept. Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.