NordNews
Avem ce spune

FOTO | Acoperișuri distruse, geamuri sparte și oameni speriați. Cum arată unele case din Naslavcea după explozie

Locuitorii din satul Naslavcea sunt speriați după incidentul de dimineață. Racheta rusească, doborâtă de ucraineni a provocat un zgomot puternic și mai multe pagube materiale. Unii oameni au rămas cu acoperișurile și geamurile avariate chiar în prag de iarnă. „Credeam că lucrează în carieră, dar mai apoi am văzut și am auzit cum zboară racheta. A fost strașnic”, a mărturisit o femeie din localitate.

În timp ce unii acuză Ucraina, alții se întreabă când Rusia va obosi să omoare oameni și să implice mai multe țări în războiul nejustificat pe care l-a pornit.

O familie de refugiați ucraineni, care a fugit de război în nordul Moldovei, sunt nevoiți să treacă din nou prin clipe de groază. Ei spun că aceasta este încă o dovadă că Rusia nu se teme să supună riscului oameni pașnici.

Ministerul Apărării informează că geniștii Armatei Naționale se deplasează la fața locului pentru a cerceta terenul. Între timp, la fața locului au intervenit și forțele abilitate ucrainene. Din fericire, victime nu au fost înregistrate.

Accesul în localitate rămâne restricționat.

Poliția de Frontieră a dispus supravegherea aeriană a spațiului în zona de frontieră cu Ucraina, iar sectoarele Poliției de Frontieră Otaci și Ocnița activează în regim special. De asemenea a fost sporit numărul patrulelor Poliției de Frontieră pe fâșia verde, aflată la hotarul cu Ucraina, în zona Naslavcea.

Ministerul Apărării informează că sistemele de supraveghere aeriană ale Armatei Naționale nu au detectat zboruri ilegale în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Menționăm că fragmentele rachetei doborâte nu au fost depistate de stațiile de radiolocație din cauza dimensiunilor și suprafeței mici de reflecție ale acestora.

5 Comentarii
  1. […] «Я думала, что ведутся работы в карьере, но потом я увидела и услышала, как летит ракета. Это было ужасно», — рассказала местная жительница, пишет NordNews. […]

  2. […] „Credeam că lucrează în carieră, dar mai apoi am văzut și am auzit cum zboară racheta. A fost strașnic”, a mărturisit o femeie din localitate, citată de Nordnews.md. […]

  3. […] „Credeam că lucrează în carieră, dar mai apoi am văzut și am auzit cum zboară racheta. A fost strașnic”, a mărturisit o femeie din localitate, citată de Nordnews.md. […]

  4. Hamurapi spune

    Important ar fi să spună specilistii militari – a cui a fost RACHETA, de unde venea ea.. În ce directie a tras antaeriana ucraineană … Problema nu e clara. In genere acestea hidrocentrale la Nistru demult sunt o mare problema pt RM si UCRAINA

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"