NordNews
Avem ce spune

FOTO | Carabinierii au salvat viața unui bărbat din Bălți, găsit inconștient pe o bancă din parc

Un bărbat de 44 de ani a fost transportat la spital, după ce a fost găsit în stare de inconștiență pe o stradă din centrul municipiului Bălți. Cazul a fost înregistrat în seara de 6 februarie. Victima a fost descoperită de o echipă de carabinieri, care au chemat ambulanța, scrie newsmaker.md

Bărbatul a fost observat de către carabinierii Direcției regionale Nord, care patrulau pe str. Independenței, în adiacentul Parcului Central din mun. Bălți. Oamenii legii s-au apropiat și au realizat că victima zăcea pe o bancă.

Carabinierii i-au acordat primul ajutor și, totodată, au solicitat ajutor medical prin intermediul serviciului unic 112.

La scurt timp, la fața locului, a sosit o ambulanță, care a transportat bărbatul la Spitalul Municipal Bălți, pentru acordarea ajutorului medical necesar.

Bărbatul s-a dovedit a fi un locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 44 de ani. Potrivit medicilor, datorită intervenției prompte, acesta se află în afara oricărui pericol.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata