NordNews
Avem ce spune

FOTO | Consulul general al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu, l-a omagiat pe Eminescu

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, consulul general al României la Bălți, Petrișor-Ionel Dumitrescu, a participat la spectacolul de omagiere al marelui nostru poet național, Mihai Eminescu, organizat de liceul cu același nume din municipiul Bălți.

În pofida condițiilor meteo nefavorabile, elevii liceului au prezentat un program artistic, în care au evocat vasta creație literară și personalitatea „Luceafărului poeziei românești”, într-o atmosferă cu mare încărcătură emoțională. La final, consulul general a depus flori la statuia lui Mihai Eminescu, alături de viceprimarul orașului, doamna Tatiana Dubițkaia, directorul liceului, doamna Nina Grapă, colectivul didactic și elevii instituției de învățământ.
În discursul său, consulul general a adus un omagiu profund poetului național și operei sale:
„Poezia lui Eminescu are toate caracteristicile poeziei universale: inspiraţie divină, muzicalitate, naturaleţe, spontaneitate, candoare, plasticitate, adâncime, profunzime, lumină.
Mihai Eminescu a instituit, prin creaţia sa literară, un stil artistic specific poporului nostru: poetul este ancorat în realitatea societăţii româneşti, se inspiră din istoria culturii noastre naţionale, trăieşte activ prezentul spiritului românesc, are o gândire profetică, care ţine de viitorul neamului nostru.
Poezia lui este naturală, filosofică, religioasă, umană, divină, patriotică, europeană şi are o dimensiune cosmică, universală.
În opera lui Mihai Eminescu identificăm credinţa şi filosofia poporului nostru, zestrea lui spirituală şi culturală. Crezul eminescian este o sinteză a sufletului românesc: este constituţia de suflet a operei literare, pe care a publicat-o şi a gândit-o marele om de cultură, Măria Sa, Mihai Eminescu.”
În încheiere, a felicitat și a mulțumit întregului corp didactic pentru organizarea evenimentului și le-a dorit dascălilor multă putere de muncă, în demersul acestora de a crea, prin tinerii minunați de care au grijă, un viitor frumos întregii societăți.
În continuare, consulul general a participat împreună cu PS Antonie, Episcop de Bălți, fostă a Hotinului, și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Bălți la spectacolul organizat pe Aleea Clasicilor, unde au fost interpretate fragmente din opera eminesciană.
La manifestarea culturală a participat și doamna conf. univ. Lidia Pădureac, prim-prorector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, împreună cu un grup de profesori și studenți.
În cuvântarea sa, consulul general a arătat: „În România, începând cu anul 2010, pe data de 15 ianuarie, este aniversată Ziua Culturii Naţionale, în Republica Moldova, începând cu anul 2013, este marcată Ziua Naţională a Culturii.
Indiferent de titulatură, ambele manifestări coincid cu data naşterii poetului naţional al românilor, prozatorul, dramaturgul, publicistul, dar şi gânditorul, Măria Sa, Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu a crezut sincer în Patrie, în istoria neamului nostru: „În lumea aceasta, nimic nu este mai interesant decât istoria poporului român, trecutul lui, totul, totul este doar un şir neîntrerupt de martiri”.
Legătura dintre Biserica Ortodoxă şi neamul românesc, Mihai Eminescu o considera a fi fundamentală pentru dăinuirea în istorie a poporului din care şi el face parte.
Prin semnificație și simbolistică, Ziua Națională de la 1 Decembrie și consacrarea zilei nașterii lui Mihai Eminescu ca zi a culturii naționale formează axa identitară a națiunii noastre.
Identitatea culturală românească a căpătat noi valențe, odată cu integrarea noastră în marea familie europeană. Valorile culturale naționale, cu amprenta lor, afirmând individualitatea noastră, dar și afinitățile, întregesc și consolidează patrimoniul cultural european.
Într-o societate competitivă și globalizată care se află în continuă mișcare, legătura dintre oameni și locuri e asigurată din ce în ce mai mult de forța valorilor spirituale comune și a patrimoniului cultural.
Cultura este spiritul prin care o națiune dăinuiește veșnic. Ne mândrim cu geniul lui Eminescu, păstrăm și onorăm tradiții și obiceiuri, cinstim istoria țării noastre și purtăm recunoștință înaintașilor noștri.
Nouă ne revine construcția viitorului națiunii prin respectarea trecutului și a glorioasei noastre istorii.
Cu toții ne dorim să trăim într-o lume mai bună, mai educată, mai corectă și mai decentă. Dar pentru a trăi într-o astfel de lume trebuie s-o creăm zi de zi, împreună, și putem face acest lucru prin cultură.”
În marja evenimentului, cei prezenți au depus flori la statuia poetului nostru național. Subliniem, în context, numărul mare de bălțeni care, în pofida vremii foarte reci și vântului puternic, au venit să îi aducă un omagiu poetului național al românilor.
Activitățile s-au desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, evidențiindu-se interesul și cunoașterea, mai cu seamă din partea tinerilor liceeni, a profunzimii operei eminesciene în totalitatea sa, de la caracterul național la universalitate.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"