NordNews
Avem ce spune

FOTO | Cu suportul Guvernului României, în Edineț va fi construit un nou locaș de cult

Piatra de temelie a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni şi Sfântul Voievod Ştefan Cel Mare” din Edineţ a fost sfințită. Ceremonia a fost oficiată de PS Antonie, Episcop de Bălţi şi PS Ignatie, Episcopul Huşilor. La eveniment au participat Consulul General al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu, primarul Municipiului Edineţ, Constantin Cojocaru, preoţii şi diaconii din cadrul Episcopiei de Bălţi și numeroși credincioși.

Construcția locașului de cult este sprijinită financiar de Guvernului României – Departamentul de Stat pentru Culte, iar terenul a fost donat de către doamna Maria Andronache, fost președinte al Asociației Dinastia „Vasile Stroescu” Episcopiei de Bălți pentru consolidarea Unității Neamului Românesc.
„Această biserică va aparţine canonic, numai Patriarhiei Române, indiferent de contextul istoric ce va urma, slujirea se va face în Limba română, iar toţi slujitorii rânduiţi, să fie preoţi români, care vor sluji permanent pentru Unitatea Neamului Românesc”, a declarat Maria Andronache.
Lăcașul este predestinat tuturor cetățenilor români, pentru conservarea și dezvoltarea culturii strămoșești.
„Fie ca acest nou locaș de cult să dăinuie peste timp, ca expresie de necontestat a credinței, spiritualității și unității culturale a Poporului Român!”, se arată în mesajul Consulatului General al României la Bălți.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata