Doi angajați de la compania DRÄXLMAIER Bălți au câștigat două automobile Skoda Octavia și Skoda Fabia. Muncitorii norocoși s-au ales cu Marele premii, în urma unei tombole, organizată de investitorul german, pentru ași motiva angajații.
Evenimentul final face parte din Campania Auto Win a Concernului german DRÄXLMAIER, la care au participat, începând cu luna iulie 2019, angajații direcți și indirecți din diverse sectoare: producție, logistică, calitate, atelier mecanic și social.
Printre ei s-au numărat Natalia Sologub și Valeriu Cemschi care au fost anunțați despre câștigarea Marelui premiu de către prieteni și de moderatorul tombolei. Astfel, Nataliei Sologub i-au fost înmânate cheile de la Skoda Fabia, iar lui Valeriu Cemschi – cele de la Skoda Octavia.
Reprezentanții companiei germane spun că, motivul organizării acestei campanii a fost de a-i mulțumi pe angajați săi pentru muncă și profesionalism.
„Este un eveniment foarte deosebit. Este pentru prima dată în istoria DRÄXLMAIER, precum și pentru prima dată în R. Moldova, că am organizat o tragere la sorți cu două automobile, ca semn de apreciere pentru angajații noștri. Dorim să-i mulțumim pe toți angajații fabricilor noastre, care s-au implicat activ îndeplinind condițiile de participare în campania dată – fiecare din voi merită din plin să fie câștigător astăzi și vă dorim succese tuturor”, a declarat Guido Meinelt, administratorul DRÄXLMAIER Bălți Moldova.
Rodica Ceornea, responsabilă pentru Resurse Umane DRÄXLMAIER Moldova, i-a îndemnat pe angajații companiei germane să participe activ și la alte proiecte sau competiții care vor fi organizate.
„Din partea Administrației dorim să-i felicităm pe câștigători. Le dorim succese în continuare tuturor colegilor DRÄXLMAIER în alte activități ale companiei și îi îndemnăm pe toți să participe activ la toate proiectele sau competițiile, pe care le organizăm, fiindcă succesul și norocul ne așteaptă pe fiecare”, a subliniat Rodica Ceornea.
Grupul DRÄXLMAIER a fost fondat în 1958 în Germania și de atunci a avut o evoluție în ascensiune, ajungând astăzi la mai mult de 60 de întreprinderi în peste 20 de țări ale lumii, cu mai mult de 70 de mii de angajați.
Grupul DRÄXLMAIER a venit la Bălți în 2007. De atunci, compania a continuat să se dezvolte și să investească, astfel în 2011, DRÄXLMAIER a deschis o a doua fabrică de cablaje electrice la Bălți. În 2017, compania a extins considerabil cea de-a doua locaţie, mărind considerabil și numărul angajaților. Tot în 2017, DRÄXLMAIER a deschis un birou de proiectare la Chișinău. În 2019, a fost inaugurată oficial fabrica de cablaje electrice DRÄXLMAIER, la Cahul.
Grupul DRÄXLMAIER oferă angajaților un mediu de lucru atractiv, la cele mai înalte standarde. În plus, compania investește în continuare în educația și instruirea angajaților chiar din momentul angajării.
078247073 Moldova Cahul