NordNews
Avem ce spune

FOTO | Echipa de fotbal din satul Hiliuți – ÎNVINGĂTOARE. Sportivii s-au ales cu premii bănești

Echipa de fotbal din satul Hiliuți a cucerit Cupa Președintelui raionului Rîșcani, ediția a opta. Fotbaliștii au fost premiați cu diplome, medalii, dar și premii bănești.

Potrivit autorităților raionale, Cupa Președintelui reprezintă o competiție între echipele de fotbal din raion cu scopul de a promova sportul în rândul tinerilor.

„Această Cupă a fost fondată în 2013 de Consiliul Raional Rîșcani cu scopul de a motiva tinerii și a promova fotbalul din raionul Rîșcani. În acest an, în cadrul Cupei Președintelui Raionului Râșcani au evoluat cinci echipe de fotbal din următoarele localități: Vasiliuți, Pîrjota, Malinovscoe, Hiliuți și Moșeni. Câștigătorii au fost premiați cu diplome,medalii și cupe. Pentru primul loc s-au alocat cinci mii de lei, pentru al doilea loc – 3 500 de lei, iar pentru locul trei – 2500 de lei”, a declarat Daniela Ciumac, vice-președinte al raionului Rîșcani pe domeniul social, învățământ, medicină și cultură.

Consiliul Raional Rîșcani alocă, anual, câte 50 de mii de lei pentru susținerea fotbalului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata