NordNews
Avem ce spune

FOTO | Festivalul „Ia românească în fiecare casă” a fost organizat la Dondușeni

La Dondușeni a avut loc festivalului „Ia românească în fiecare casă”. Evenimentul a fost organizat de Consulatul General al României la Bălți, Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului) a Mitropoliei Basarabiei, Direcția Educație, Cultură și Turism Dondușeni și Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Dondușeni.

În cadrul evenimentului, doamna Angela Olaru, renumit etnograf din municipiul Iași, a făcut o scurtă prezentare iei românești, cu accent pe istoricul, semnificațiile și specificul acesteia.
Participanții la momentul festiv au putut admira o parte a colecției personale de ii ale surorilor Osoianu, puse la dispoziție, cu dragoste, chiar de marile artiste, dar și lucrări ale meșterilor populari din zonă și ale elevilor școlii de Arte ”Mihai Bătrânul”, din orașul Dondușeni.
Consulul general, Petrișor Dumitrescu, a salutat participanții, a adus mulțumiri celorlalți organizatori și a accentuat rolul tradițiilor, credinței și limbii române în istoria neamului nostru. A mai arătat că, împreună cu Episcopia de Bălți, fostă a Hotinului, au fost organizate mai multe activități de diplomație culturală care evidențiază valorile naționale și au un rol important în educația tinerei generații.
După ce a binecuvântat evenimentul și participanții, PS Antonie, episcop de Bălți, a menţionat că scopul Festivalului este de a promova ia românească în spaţiul basarabean, contribuind în acest mod la descoperirea de către localnici a identităţii lor româneşti”.
Doamna Svetlana Rotaru, vicepreședinte al Consiliului Raional Dondușeni, a subliniat că ia este un simbol al națiunii, care face legătura între istoria de odinioară și prezent. În context, a semnalat că iile din străbuni nu erau niciodată finalizate, deoarece femeile de la sat considerau că perfecțiunea nu este a omului, ci îi aparține doar lui Dumnezeu.
Domnul Ivan Belciug, primarul orașului Dondușeni, le-a mulțumit organizatorilor pentru eforturile depuse în vederea pregătirii acestei ”sărbători mari”, subliniind importanța Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” pentru dezvoltarea comunității locale.
Pe scena Festivalului au evoluat Mihai Ciobanu (artist al poporului), Ansamblul de copii „Muguraşii” (L T „Alexei Mateevici”, or. Donduşeni), Ansamblul de fluieriste „Lăcrimioara” (Casa de Cultură, s. Dondușeni, rn. Donduşeni), Orchestra-Fanfara de copii (Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților, or. Dondușeni), Cercul de dansuri populare (Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților, or. Dondușeni), Cercul coral „Unison” (Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților, or. Dondușeni), Cercul literar-dramatic (Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților, or. Dondușeni), Ansamblul Folcloric „Frunze de dor” (s. Pârlița, r-nul Soroca), Colectivul de dans popular (Centrul de Creație al Copiilor, or. Briceni), Cercul de la Centrul de Creație al Copiilor, or. Briceni, Formația Folclorică „Mioriţa” (Centrul de Creație al Copiilor, or. Briceni) şi elevii Matcovschi Bogdan (Centrul de Creație al Copiilor, or. Briceni), Şmilevici Radu (Centrul de Creație al Copiilor, or. Briceni), Bernaz Nicoleta (Gimnaziul s. Plop, rn. Dondușeni), Botezat Anastasia (L.T. „Alexei Mateevici”, or. Dondușeni), Nicoleta Nigălcuţă (L.T. „Mihai Eminescu”, or. Edineț), Voloşciuc Luminiţa (L.T. „Mihai Eminescu”, or. Edineț), Berliba Ina (L.T. „Mihai Eminescu”, or. Edineț), Camenşciuc Alexandra (L.T. „Mihai Eminescu”, or. Edineț), Spătaru Daniela (L.T. „Mihai Eminescu”, or. Edineț), Creşciuc Ion (L.T. „Mihai Eminescu”, or. Edineț), Tican Andreea (București, România).
Atmosfera festivalului a fost una de mare sărbătoare și aducere aminte a tradițiilor și credinței românești, iar participanții s-au bucurat de momentele artistice unice, de creațiile prezentate și de cadrul minunat pus la dispoziție de Episcopia de Bălți, fostă a Hotinului, reprezentată de Parohia Acoperământul Maicii Domnului, al cărei preot paroh, sfințitul Roman Botezat, trudește cu vrednicie pentru menținerea vie a credinței și valorilor neamului românesc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata