NordNews
Avem ce spune

FOTO | Granturi pentru micii antreprenori din nordul Moldovei

Douăzeci de mici antreprenori din nordul țării au beneficiat de suport financiar din partea Agenției Cehe pentru Dezvoltare.
Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, implementat de ADR Nord, în parteneriat cu People in Need și Asociația obștească „Pro Cooperare Regională”.
Cei douăzeci de beneficiari au fost selectați în urma unui concurs.  Învingătorii s-au ales cu granturi în valoare de la 2000 până la 5000 de euro.
Directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii a apreciat contribuția micilor antreprenori din regiune la dezvoltarea socio-economică a țării și la promovarea spiritului inovativ în activitățile de business, urându-le succes în dezvoltarea propriilor afaceri:

Dorim să impulsionăm inițiativele antreprenoriale în regiune și să creăm astfel condiții confortabile pentru cetățeni. Datorită dezvoltării afacerilor va crește și valoarea proiectelor investiționale de infrastructură, pe care le implementăm în regiune”, a menționat dumnealui.

Participanții sunt mulțumiți de acest proiect, întrucât banii acordați vor fi investiți în dezvoltarea afacerilor:

Am o părere foarte bună despre proiectul dat, pentru că, în sfârșit, s-a acordat multe granduri pentru dezvoltarea turismului rural din raioanele Sângerei, Soroca și Drochia. Astfel, prin intermediul acestui grant, tind să îmi dezvolt propiul business turistic”, a spus Petru Flocosu, șeful zonei eco-tursitice Izvorul vieții din Drochia.

Și Doina Scobioală, administrator la baza de odihnă din orașul Bălți, spune că ajutorul financiar îi va fi de mare folos:

Acest grant, în sumă de 4500 de euro, ne va ajuta să mai construim o căsuță în cadrul bazei de odihnă Coliba”.

Totodată, în cadrul aceluiași proiect, doisprezece studenți, stagiari în diferite companii din regiune, au primit certificate pentru succesele obținute. Dionisie Cobâlaș, student la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a efectuat stagiul de practică în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord. El a menționat că proiectul înseamnă o oportunitate pentru tineri:

Proiectul dat este foare avantajos pentru studenți. Datorită lui am aflat multe lucruri noi, care îmi va servi o bază bună de cunoștințe la începutul carierei mele antreprenoriale.

Amintim că acesta este cel de-al doilea concurs de granturi, anunțat în cadrul proiectului implementat de ADR Nord, în parteneriat cu People in Need Moldova și „Pro Cooperare Regională”, iar câștigătorii primului concurs au fost anunțați în luna februarie.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"