NordNews
Avem ce spune

FOTO | În orașul Ocnița se apropie de sfârșit lucrările de infrastructură într-un proiect de revitalizare urbană

Până în toamna acestui an, în orașul Ocnița vor fi finalizate lucrările de amenajare a teritoriului și reparația unei zone istorico-arhitecturale. Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect de revitalizare urbană implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), transmite MOLDPRES.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și specialiști din cadrul Agenției au efectuat o vizită de monitorizare la șantierul din orașul Ocnița, unde au verificat progresul și calitatea lucrărilor de revitalizare urbană executate în cadrul proiectului „Păstrăm trecutul pentru viitor – Reabilitarea patrimoniului istoric al orașului Ocnița pentru generațiile viitoare”. Reprezentanții ADR Nord au discutat cu autorităţile publice locale și cu reprezentanții companiei responsabile de efectuarea lucrărilor şi au clarificat un șir de aspecte privind ultimele lucrări executate în cadrul proiectului.

Valoarea proiectului constituie circa şase milioane de lei (300 de mii de euro), alocate din sursele FNDRL. Contribuția Primăriei orașului Ocnița constituie 10% din suma alocată.

Lucrările de revitalizare urbană în orașul Ocnița au demarat în iunie 2022.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"