NordNews
Avem ce spune

FOTO | În raionul Briceni a fost construită o stație fotovoltaică

O stație fotovoltaică, cu o capacitate de 100 kw, a fost construită în satul Șirăuți, raionul Briceni. Investiția depășește suma de 2 mln de lei (100 mii de euro), bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală în cadrul Programului național „Satul European”, transmite MOLDPRES.

Panourile solare au fost instalate pe teritoriul gimnaziului din localitate. Ca rezultat, trei instituții publice din Șirăuți și-au sporit gradul de autonomie energetică. Astfel, primii beneficiari direcți ai proiectului sunt elevii și profesorii instituției de învățământ. În același timp, și Grădinița „Andrieș”, dar și Oficiul medicilor de familie din sat, sunt conectate la sistemul de energie regenerabilă.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), raionul Briceni beneficiază de 10 proiecte în cadrul Programului „Satul European”. Valoarea totală a acestora se ridică la 19 mln de lei. De menționat că trei dintre acestea, au fost deja implementate. Proiectele au prevăzut forarea unei sonde arteziene în satul Drepcăuți, asigurarea accesului la apă în comuna Larga și dotarea cu mobilier a Gimnaziului din Cotiujeni.

Programul național „Satul European” cuprinde 490 de proiecte de dezvoltare locală, iar 59 dintre acestea au fost deja finalizate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"