
A fost la un pas să rămână invalid, dar medicii din Bălți i-au venit în ajutor. Este vorba despre un bărbat din nordul țării care a trecut cu succes o intervenție chirurgicală extrem de complicată. Pacientul a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Bălți, după ce alte două instituții medicale din nordul țării nu au putut să îi acorde asistența medicală necesară, din cauza complexității cazului.
Grație promptitudinii și profesionalismului, neurochirurgii de la Spitalul Clinic Bălți au reușit să-i păstreze membrele inferioare funcționale ale tânărului, care a suferit în urma unei leziuni de cuțit la nivelul coloanei vertebrale.
„În urma efectuării tomografiei computerizate, medicii au stabilit un corp străin metalic în canalul vertebral, la nivelul L1. Mai exact, vârful cuțitului s-a rupt și a rămas blocat în măduva spinării”, anunță SC Bălți.
Medicii au intervenit chirurgical, îndepărtându-i corpul metalic.
„În urma operației a fost regresat deficitul neurologic existent preoperator. Bărbatul a fost verticalizat și în prezent se poate deplasa de sine stătător”, se mai arată în comunicat.
𝐃𝐢𝐧 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 ș𝐢-𝐚 𝐚𝐝𝐮𝐬 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮ț𝐢𝐚 î𝐧 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧ț𝐢𝐞𝐢 𝐟𝐚𝐜 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞: doctoriI neurochirurgi Constantin Deliu și Alexandru Ciobanu, doctorul anesteziolog-reanimatolog Serghei Pcela și Gheorghe Grumeza, tehnician-radiolog.