NordNews
Avem ce spune

FOTO | Noi provocări în regiunea transnistreană. Persoane necunoscute ar fi aruncat cocktail-uri Molotov în Comisariatul Militar

Așa-zisul minister de interne din regiunea transnistreană anunță că în dimineața zilei de 13 mai au avut loc două tentative de incendiere a unor clădiri din regiune. Primul caz ar fi fost înregistrat la un depozit de petrol, iar al doilea lângă clădirea așa-numitului Comisariat Militar Republican, scrie zdg.md

Potrivit așa-zisului minister de interne de la Tiraspol, pe 13 mai, în jurul orei 4:15, lângă depozitul de petrol al unei întreprinderi din regiune s-a oprit o mașină din care a ieșit un necunoscut. Acesta a aruncat spre depozit un amestec incendiar și a dispărut. În urma acestui atac s-a aprins iarba de lângă depozit care a fost stinsă rapid.

Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, două sticle cu amestec exploziv au fost aruncate în clădirea așa-numitului Comisariat Militar Republican. O sticlă a zburat pe trotuar, a doua a rămas blocată în gratiile geamului. Incendiul a fost stins imediat, mai anunță așa-zisului minister de interne de la Tiraspol.

Potrivit sursei citate, în ambele cazuri nu au fost raportate pagube sau victime. La fața locului se află echipele de anchetă.

Așa-zisul minister de interne precizează că mașina, observată pe 13 mai în regiune, avea numere străine.

„Se iau măsuri pentru stabilirea locului automobilului”, se arată într-un comunicat al reprezentanților de la Tiraspol.

Pe 10 mai 2022, așa-numitele autorități de la Tiraspol au prelungit codul roșu de alertă teroristă până pe 25 mai. Potrivit serviciului de presă al așa-numitului lider de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a semnat un decret în acest sens.

De asemenea, au fost aduse modificări Actului juridic „Cu privire la aprobarea procedurii de stabilire a nivelurilor de amenințare teroristă, care prevede adoptarea de măsuri suplimentare pentru asigurarea securității individului, societății și statului”.

La 26 aprilie, așa-zisele autorități de la Tiraspol au introdus așa-numitul nivel roșu de alertă de securitate, în urma unor serii de explozii, conform căruia libera circulație din regiunea transnistreană a fost restricționată până pe 10 mai inclusiv.

Atunci, Biroul politici de reintegrare a calificat decizia așa-ziselor autorități de la Tiraspol drept „o restricționare exagerată și nemotivată a circulației nestingherite a diferitor categorii de cetățeni, prin consolidarea infrastructurii posturilor neautorizate de control pe perimetrul liniei administrative, stoparea și verificarea detaliată a fiecărui mijloc de transport ce intră/ iese din regiune, obligarea persoanelor ce se deplasează în regiune de a fi luați la evidența structurilor de la Tiraspol”.

Pe 25, 25 și 27 aprilie, în regiunea transnistreană au avut loc mai multe explozii.

Așa-zisul Minister de Interne din regiunea transnistreană a anunțat că pe 25 aprilie, persoane neidentificate au efectuat împușcături din aruncător de grenade asupra sediului așa-numitei structuri de securitate din regiunea transnistreană. Ulterior, în noaptea din 25 spre 26 aprilie, presa de la Tiraspol a scris că ar fi fost auzite explozii lângă satul Parkani din regiune, iar în dimineața de 26 aprilie, au fost înregistrate explozii în apropierea satului Maiak, raionul Grigoriopol, fiind avariate două antene de radiocomunicații.

Pe 27 aprilie, așa-zisul minister de interne din stânga Nistrului a anunțat că au fost trase focuri de armă dinspre partea ucraineană în direcția satului Cobasna, unde se află depozitul militar în care se păstrează armele fostei Armate a 14-ea a Uniunii Sovietice, precum și o parte din armamentul din fosta RDG și Cehoslovacia.

O nouă provocare în stânga Nistrului a avut loc marți, 3 mai. Așa-numitele autorități de la Tiraspol au anunțat că au doborât o dronă încărcată cu material explozibil în regiunea satului Maiak, raionul Grigoropol. Ulterior, pe 4 mai, așa-numitul minister de externe din regiunea transnistreană a anunțat că la adresele electronice ale unor instituții din stânga Nistrului au venit mesaje anonime despre minarea mai multor clădiri. Potrivit Tiraspolului, peste 20 de clădiri din regiunea transnistreană, inclusiv sediile unor „judecătorii”, mai multe școli și toate gările auto din regiune au fost verificate de specialiști. În urma verificărilor, „dispozitive explozive nu au fost găsite”.

Misiunea OSCE în R. Moldova a venit cu o reacție referitor la situația din regiunea transnistreană. În comentariul său, Misiunea OSCE în R. Moldova a condamnat toate încercările de destabilizare a situației din zona de securitate și a îndemnat părțile să păstreze calmul.

Pe 26 aprilie, după ședința Consiliul Suprem de Securitate, președinta Maia Sandu a declarat că autoritățile R. Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Potrivit președintei, în prezent, există tensiuni între diferite forțe din regiunea transnistreană care sunt interesate de destabilizarea situației.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"