NordNews
Avem ce spune

FOTO | O femeie din Sîngerei dată dispărută acum șase luni, a fost găsită ucisă și îngropată

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, locuitor al s. Dumbrăvița r-nul Sîngerei, a fost reținut de polițiști pentru 72 de ore, fiind suspectat de omor. Acesta și-ar fi  ucis soția, după care a îngropat-o într-o pădure, apoi a alertat Poliția precum că a dispărut de acasă.  Mai mult,  la câteva luni, el a spus polițiștilor că aceasta ar fi plecat la niște rude în Italia, scrie IGP. 

La 25 februarie 2020, Poliția din  Sîngerei a fost sesizată de un bărbat precum că  soția sa, în vârstă de 47 de ani, a plecat de acasă  într-o direcție necunoscută și nu s-a mai întors.

După mai multe acțiuni întreprinse  și ca urmare a măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală efectuate de către angajații IP Sîngerei în comun cu ofițerii Inspectoratului național de investigații al IGP și Procuratura din Sîngerei, cadavrul femeii a fost depistat în extravilanul satului Cornova,  raionul  Ungheni.

De asemenea, polițiștii au identificat și reținut principalul suspect, care s-a dovedit a fi chiar soțul victimei.

  Audiat de polițiști, acesta a declarat că la 23 februarie, anul curent, între cei doi a apărut spontan un conflict. Astfel, suspectul  i-a aplicat soției o lovitură cu toporul în regiunea capului,  în rezultatul căreia femeia a decedat. Apoi, bănuitul a pus cadavrul într-un sac și  l-a  transportat în extravilanul satului  Cornova,  r-l Ungheni,  unde l-a îngropat   pe marginea unui bazin acvatic   la o adîncime de aproximativ un metru. Cei doi aveau la întreținere cinci copii, dintre care doi minori.

La moment bănuitul se află în custodia poliției, își recunoaște pe deplin vina. Dacă va fi găsit vinovat a cesta riscă până la 20 de  ani de închisoare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata