NordNews
Avem ce spune

FOTO | „Operațiunea Arca”. Un fost militar a reușit să evacueze 200 de câini și pisici din Afganistan

Paul „Pen” Farthing, un fost militar al Marinei Regale, care a amenajat un adăpost de animale în Afganistan, a reușit să evacueze din țara cucerită de talibani aproximativ 200 de câini și pisici, în ciuda problemelor de care s-a lovit pe parcursul „Operațiunii Arca”, scrie digi24.ro

Evacuările cetățenilor străini din Afganistan se apropie de final, iar printre cei care au anunțat că vor să părăsească țara controlată de talibani se numără și un fost soldat britanic, fondatorul unei organizații caritabile pentru protecția animalelor.

Farthing a luptat în Afganistan după anul 2000. După ce și-a încheiat activitatea în armata britanică, el a înființat la Kabul adăpostul pentru animale Nowzad, salvând sute de câini, pisici și măgari. După ce talibanii au preluat controlul țării, britanicul a cerut să fie evacuat alături de angajații lui, precum și familiile acestora, dar și aproximativ 160 de câini și 40 de pisici – un plan pe care l-a numit „operațiunea Arca”.

Astfel că, odată cu soldatul britanic, au părăsit Afganistanul și aproximativ 200 de câini și pisici. Animăluțele au fost urcate într-un avion privat, închiriat din Pakistan, care a ajuns în Kabul duminică, în jurul orei 18.00. Câteva ore mai târziu, aeronava a ajuns pe Aeroportul Heathrow din Londra, de unde bărbatul în vârstă de 57 de ani a luat apoi un zbor de legătură către Oslo pentru a-și vedea soția, Kaisa Markhus, care a fugit din Afganistan săptămâna trecută.

„Am sosit la Heathrow cu succes. Emoții amestecate și un adevărat sentiment profund de tristețe pentru afgani. Centrul Heathrow Ops, Forțele de frontieră, HARC și Air Pets au fost toate uimitoare. Am asistat la compasiunea pe care Heathrow o arată refugiaților afgani”, a scris Farthing pe Twitter.

Potrivit The Guardian care citează un medic veterinar, animalele sunt foarte bine, „având în vedere prin ce au trecut”. Fostul soldat britanic, dar și animalele lui, se aflau pe aeroport și în momentul în care a avut loc atacul terorist soldat cu cel puțin 170 de victime.

Cu toate acestea, 24 de angajați ai adăpostului de animale înființat de Farthing au rămas blocați în Afganistan, după ce talibanii le-au refuzat accesul pe aeroport.


„Operațiunea Arca”, vizată de critici

„Operațiunea Arca” a lui Farthing a împărțit în două opinia publică britanică, având deopotrivă mulți susținători și critici.

Inclusiv ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, s-a plâns că operațiunea a luat prea mult din timpul comandaților săi care ”s-au ocupat de această problemă atunci când ar fi trebuit să se concentreze pe gestionarea crizei umanitare”.

Sâmbătă seară, un ultim zbor militar britanic de evacuare a părăsit Afganistanul. De la începutul operațiunilor, Marea Britanie a transportat în afara țării controlate de talibani peste 15.000 de persoane, potrivit Reuters.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata