NordNews
Avem ce spune

FOTO | Pe timp de COVID-19 „Pro Moldova” împarte în raioane măști medicale cu îndemnul de a adera la partid

Susținătorii grupului de deputați Pro Moldova, care au părăsit PDM, au pornit luptă împotriva coronavirusului. Aceștia împart la Drochia și Rezina pachete cu măști chirurgicale, un flacon cu dezinfectant și îndeamnă oamenii să adere la partid. Se întâmplă în condițiile în care de mai multe zile măști de protecție nu se mai găsesc în farmacii, scrie moldovacurata.md

 
Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook liderul grupului „Pro Moldova”, Adrian Candu.

 
În fiecare pachet sunt cel puțin trei măști de protecție. Solicitat de Moldova Curată, unul dintre deputații grupului Pro Moldova, Vladimir Cebotari, susține că acțiunea face parte din campania de creare a viitorului partid, anunțată de Adrian Candu încă acum câteva zile.

Cebotari susține că nu ar fi vorba despre faptul că partidul profită de situația epidemiologică pentru a se promova. De asemenea, întrebat de unde partidul a găsit măști, în condițiile în care acestea lipsesc din farmacii, deputatul a răspuns că în unele locuri, ele pot fi găsite:

”Nu cred că e o profitare de situație, cred că toată lumea trebuie să se mobilizeze și să facă orice poate ca să ajute oamenii. Indiferent de ce și cum vor spune unii. Vom judeca după. Acum trebuie să dăm oamenilor ceea ce ei nu pot găsi. Dacă noi le-m găsit (măștile – n.n.), de ce să nu le dăm la oameni? Eu de fapt îi încurajez pe toți deputații să ia măsurile de precauțiune și să urmeze exemplu, dacă oamenii au nevoie și nu le găsesc, măcar noi să le punem la dispoziție”.

Grupul Pro Moldova este creat din 7 deputați. La 19 februarie 6 deputați – Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici și Grigore Repesciuc – au anunțat că părăsesc Partidul Democrat, iar peste câteva zile au anunțat că vor crea un nou partid. Ulterior li s-a alăturat un alt deputat democrat, Gheorghe Brașovschi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata