NordNews
Avem ce spune

FOTO | Tragedie la Bălți. Pasagerul a murit pe loc

Șoferul unei mașini de teren de marca Mercedes ML a ajuns în stare gravă la spital, iar pasagerul său a decedat pe loc, după ce s-au izbit cu SUV-ul într-o autospecială care era implicată în lucrările de curățire a zăpezii de pe șosea. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 03:17, pe strada Decebal, din municipiul Bălți, în proximitatea unei stații PECO.
Solicitată telefonic, Eugenia Molceanov, ofițerul de presă al IP Bălți, a declarat  că accidentul a avut loc, după ce șoferul unui Mercedes ML270, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a făcut o depășire fără a se asigura și s-a izbit frontal în autospeciala de marca Kamaz.

„ La faţa locului s-a deplasat Grupa Operativă a IP Bălţi, care a stabilit că  Mercedesul, la volanul căruia se afla un barbat în vârstă de 32 de ani, locuitor al municipiului Bălţi, și avea ca pasager un alt bălțean în vârstă de 28 de ani, se deplasa din direcţia Centru spre sectorul Dacia pe strada Decebal, iar în urma unei manevre de depăşire pe dreaptă s-a tamponat frontal cu autospeciala implicată în lucrările de dezăpezirea drumurilor, care era parcată pe contrasens din direcţia sectorului Dacia în direcţia Centru. În urma tamponării, soferul automobilul a primit mai multe traumatisme și a fost transporat la spitalul municipal Bălţi, iar pasagerul acestuia a decedat pe loc”, susține Molceanov.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

„Șoferul Mercedesului, care a fost transporat la spitalul municipal Bălţi, s-a ales cu traumatism sever cranio-cerebral și cu fractura deschisa a femurului. Bărbatul se află în secția de reanimare, starea lui este gravă”, a declarat Mihaela Petrov.

La fel, ofițerul de presă a Spitalului Municipal Bălți a menționat, că șoferul a fost transportat la spital în stare de ebrietate.


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata