NordNews
Avem ce spune

FOTO, VIDEO // Orașele Anenii Noi, R.Moldova, și Târgu Neamț, România, au semnat un acord de colaborare

Orașul Anenii Noi, R.Moldova, și orașul Târgu Neamț, România, au semnat un acord de colaborare. Acesta a fost semnat vineri, 26 martie, în ajunul Zilei Unirii Basarabiei cu România, scrie deschide.md

„Necătînd la pandemie am semnat acordul de cooperare între Orașul Anenii Noi și orașul Târgu Neamț. Aduc sincere mulțumiri dlui primar Daniel Harpa și consilierilor din Târgu Neamț pentru faptul că au acceptat să ne devină parteneri, consilierilor orașului Anenii Noi, vicepreședintelui raionului Anenii Noi d-lui Octavian Zelinschi datorită cărora acest acord a fost posibil”, scrie pe pagina sa de Facebook Alexandr Mațarin, primarul orașului Anenii Noi.
Acordul presupune dezvoltarea relațiilor economice, culturale, sportive, turism, educație, sănătate, mediu, dar și alte domenii, spre binele ambelor orașe.


1 Comentariu
  1. Malcoci Iulia spune

    50 de euro lunar fiecărui pensionar, cu excepția celor care au fost funcționari publici și cei aflați în activitate, și rezolvăm problemele. Iar primii 50 de euro să-i doneze pentru alegerile anticipate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata