NordNews
Avem ce spune

FOTO/VIDEO | Show aviatic la Mărculeşti, organizat de Ziua Regimentului „Decebal”

Peste 500 de persoane au participat astăzi la un eveniment public, desfăşurat pe aeroportul internaţional Mărculeşti, cu prilejul împlinirii a 27 de ani de la formarea Regimentului de Aviaţie „Decebal”.
La activitate au fost prezenţi consilierul principal de stat al primului ministru, general de divizie (r) Ion Coropcean, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, ataşaţi militari, veterani ai unităţii, elevi şi locuitori din zona de nord a ţării.
Ministrul Apărării, Eugen Sturza, a felicitat efectivul unităţii cu ocazia aniversării şi a înmânat unui grup de militari Diplome ale Guvernului şi distincţii ale Armatei Naţionale în semn de apreciere a performanţelor în serviciu.
Eugen Sturza a specificat că reforma iniţiată de instituţia de apărare vizează şi aviaţia militară. Astfel, începând cu anul viitor urmează să fie dezvoltate capabilități de supraveghere şi control ale spațiului aerian național.
„Regimentul „Decebal” va fi unul modern, dotat cu echipamentul necesar şi încadrat cu militari profesionişti, care ştiu să-şi facă bine meseria. Vă mulţumesc pentru serviciu, dragi colegi aviatori, sunteţi cea mai valoroasă resursă care o avem”, a spus Eugen Sturza.
Cu prilejul zilei unităţii, la Mărculeşti a fost organizat un show aviatic, care a cuprins zboruri demonstrative, efectuate de aeronava AN-2 şi elicopterul MI-2, paraşutări de la altitudinea de 350 metri de metri din avionul Forţelor Aeriene Române C-27J Spartan, exerciţii de mânuire a armei şi luptă corp la corp, recital de muzică militară, precum şi expoziţii de tehnică, echipament şi armament, jocuri şi concursuri cu premii.
Regimentul de Aviaţie „Decebal” a fost creat la 28 mai 1992.

Desantari din aeronava Fortelor Aeriene Romane C27j Spartan la Marculesti, de Ziua Regimentului de Aviatie "Decebal". Show-ul continua…

Gepostet von Ministerul Apărării al Republicii Moldova am Freitag, 31. Mai 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata