
Un bărbat de 30 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un copac. Accidentul a avut noaptea, în jurul orei 01.00, în preajma localității Cojușna, raionul Strășeni.
„ Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 30 ani, în timp ce conducea un microbuz de marca ,,Mercedes”, pe direcția de ieșire din localitatea Cojușna, nu a respectat prevederile RCR, preliminar din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra volanului, ieșind pe sensul opus de deplasare s-a ciocnit în bordură, ulterior fiind proiectat într-un copac. În rezultatul leziunilor primite, șoferul a decedat pe loc”, se arată într-un comunicat emis de Poliția R. Moldova.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.