NordNews
Avem ce spune

HOROSCOP | Zodiile care vor avea noroc pe plan amoros

Horoscop 14 noiembrie 2021. Încheiem săptămâna cu un aspect foarte important, suntem avantajați pe sectorul întâlnirilor. Chiar dacă este duminică pot fi şi de afaceri, dar în special romantice.

Berbec

O plimbare în aer liber sau chiar o excursie de o zi este recomandată pentru BERBECI. Cooptați familia sau partenerul de viaţă şi încercaţi activităţi noi.

Taur

TAURII trebuie să îşi concentreze atenţia celor dragi, pentru că în ultimul timp s-au axat doar pe locul de muncă. Chiar şi azi este posibil să apară o urgenţă la job şi să fie nevoie de voi, însă, o puteţi amâna.

Gemeni

Banii nu sunt punctul forte al GEMENILOR care au cheltuit destul de mult în ultimul timp. Încercaţi să economisiți, altfel veţi pierde sume consistente din cauza unor cumpărăturilor pe care vreţi să le faceţi azi.

Rac

RACII, în schimb, pot merge la cumpărături. Achizițiile sunt avantajate, mai ales dacă este vorba de mobilă sau aparatură pentru casă, iar dacă aveţi în plan reamenajarea sau renovarea casei, o puteţi face.

Leu

Nativii LEU trebuie să se gândească la planul sentimental. Dacă nu îi acordaţi suficientă atenţie partenerului de viaţă, este ziua perfectă să echilibraţi balanţa şi să îi faceţi o surpriză.

Fecioară

FECIOARELE sunt susținute în dezvoltarea unui nou hobby sau dacă vor să transforme unul existent într-o afacere. Prietenii vor fi un ajutor de nădejde dacă aveţi încredere în ei.

Balanță

BALANŢELE ar trebui să apeleze la curaj şi să rezolve orice neînţelegere, chiar dacă asta înseamnă să se contrazică cu cineva. În plus, nu sunt recomandate investiţiile financiare importante.

Scorpion

SCORPIONII îşi pot dedica duminica familiei sau persoanei iubite. Sunteţi susţinuţi pe plan domestic, deci, şi amenajările sau curăţenia sunt benefice.

Săgetător

În privinţa SĂGETĂTORILOR, în schimb, discuţiile nu vor lipsi. Este posibil să se strecoare şi convorbirile ce ţin de job, dar comunicarea cu prietenii şi oamenii dragi se va ridica la cote înalte.

Capricorn

Dacă în viaţa CAPRICORNILOR se produce o despărţire, recomandat ar fi cântărească bine această decizie, altfel vor exista regrete. Nu fiţi impulsivi şi măsuraţi-vă cuvintele.

Vărsător

Iubirea nu lipseşte din viaţa VĂRSĂTORILOR, iar cei care se află într-o relaţie pot pregăti o seară romantică. Cei singuri se pot îndrăgosti, aşa că nu staţi acasă, invitaţi pe cineva în oraş sau acceptaţi voi invitaţia cuiva.

Horoscop 14 noiembrie 2021 Pești

Iar pentru nativii PEŞTI care sunt singuri apare la orizont o nouă cucerire. Poate deveni ceva serios, de lungă durată, depinde doar de voi să fiţi cu adevărat mulţumiţi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata