NordNews
Avem ce spune

Hotelul Național ar putea fi demolat. Ceban: „Proprietarul a primit autorizația de demolare a clădirii”

Până la sfârșitul acestui an, Hotelul Național ar putea fi demolat, iar proprietarul clădirii ar putea,  în scurt timp începe lucrările. Despre asta a spus primarul general, Ion Ceban, în cadrul emisiuii „Главный вопрос” de la postul de televiziune NTV Moldova. 

„Proprietarul a primit autorizația de demolare a clădirii, dar în același timp este nevoie și de noul proiect al clădirii, pe care încă nu l-am văzut, dar pentru demolare document este și se află la Direcția Arhitectură. Sunt încă câteva proceduri pe care trebuie să le treacă și să le îndeplinească proprietarul. Dacă vor fi finalizate procedurile necesare, atunci demolarea clădirii poate începe în această toamnă, dacă nu vor reuși deja anul viitor”, a menționat Ceban.
Cât despre alte clădiri nefinisate edilul a precizat că municipalitatea dezvoltă un concept pentru a reglementa această zonă și îi obligă pe acești proprietari să ducă până la capăt construcțiile sau să le pună în folosire.
Amintim că Hotelul Național a fost privatizat în 2006. Firma Alfa-Engineering din Căușeni a fost cea care în anul 2006 a intrat în posesia a 83,24% de acțiuni ale statului în societatea Moldova-Tur, care deținea hotelul Naţional.
Noul proprietar a plătit 2,15 milioane de dolari și se obliga ca în decurs de doi ani să investească 33 de milioane de dolari. De atunci au trecut 11 ani, dar în loc de hotel în centrul Capitalei stă o ruină.
Firma Alfa-Engeneering este menționată de afaceristul Veaceslav Platon, în plângerea penală depusă în august 2016, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din România (DIICOT).
În prezent, Alfa-Engeneering are în calitate de fondator offshorul Ismida Alliance LTD, care în noiembrie 2014 a fost implicat în operațiuni de sute de milioane lei din ceea ce a fost „furtul miliardului”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata