NordNews
Avem ce spune

Judecătorii au emis un mandat de arest pentru 30 de zile pe numele lui Vladimir Plahotniuc

Judecătorii au admis demersul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și au emis, în dimineața zilei de vineri, mandat de arest pentru 30 de zile în privința învinuitului Vladimir Plahotniuc. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, scrie Cotidianul.md.

Mandatul de arestare a fost solicitat în baza a trei capete de acuzare: spălare de bani, escrocherie și organizarea și conducerea unui grup criminal.
Luni, 18 mai, procurorul general Alexandr Stoianoglo a anunțat că, va fi adoptată o nouă ordonanță de punere sub învinuire a lui Plahotniuc, cu trei capete de acuzare: crearea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.

Imediat ce actele de învinuire vor fi traduse în limba engleză, vor fi expediate în SUA pentru a fi extrădat și tras la răspundere, a spus Stoianoglo.

Dispunem de probe incontestabile că Vladimir Plahotniuc a beneficiat de peste 100 de milioane de dolari, sub formă de credit, prin intermediul grupului Shor. Din acești bani el a procurat acțiuni la o bancă, clădiri, compania de asigurări Asito, Casa Modei și Hotelul Național. Banii obținuți de la BEM erau utilizați de către Plahotniuc în scop personal, sau de către companiile afiliate acestuia. Din acești bani a procurat și un avion, a declarat procurorul general.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"