
Cititul rămâne un tabu pentru bălțeni. Este adevărul dur demonstrat de bibliotecile stradale, un proiect care a suferit eșec, practic, de la bun început. Instalate acum cinci ani, cele patru boxe de lectură din centrul orașului au pustiit mai tot timpul. Au servit mai mult partidelor, care lăsau aici ziare și pliante electorale. Acum, în loc de cărți găsim jurnalele unor confesiuni religioase care astfel își promovează ideologiile. Două dintre căsuțele care urmau să fie doldora de cărți au dispărut deja, iar altele două continuă să pustiească.
„Este clar că nu toți sunt pasionați de lectură, dar de ce să strici căsuța. Dacă nu esti interesat, treci pe alături, nu trebuie să strici. Poate unii chiar nu își permit să dea câte 100 de lei pe o carte, de ce să nu se bucure de așa idee bună. Ce să faci, așa sunt unii.”
„Sunt dezamăgită. Nu știu să prețuiască nimic. Păcat pentru cei care s-au chinuit și le-au montat, dar asta e. Ce să mai spui, acum au toți gadgeturi și nu le mai interesează cărțile”.
„Nu e de mirare, cine acum citește? Tinerii nu prea citesc cărți că nu este la modă. Doar un om needucat și lipsit de cultură putea să facă așa prostie”, au spus câțiva trecători.
Conceptul “bibliotecilor stradale” se bazează pe principiul schimbului de cărţi: iei o carte, pui alta în loc sau, eventual, o aduci pe prima înapoi.