NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Numai nu în tomberoane. Platformele pentru deșeuri din Bălți, împrejmuite de gunoi

Vrem ca în Europa, dar nu avem nici măcar cei șapte ani de acasă, se plâng unii locuitori din Bălți. Majoritatea platformelor de deșeuri din oraș, amenajate recent, nu și-au găsit rostul. În loc să arunce gunoiul în tomberoane, oamenii îl depozitează alături. Pe lângă deșeuri menajere, oamenii aruncă nestigherit materiale de construcții, mobilă veche, resturi vegetale și chiar cadavre de animale.

 „Asta este cultura omului. Ar trebui să urmărim cine aduce acest gunoi, să luam gunoiul și să-l aruncăm la el acasă”

Locuitorii din preajma Lacului Orășenesc au sperat că, odată cu amenajarea unei platforme de deșeuri, vor scăpa de mizerie și mirosul insuportabil. Nimic însă nu s-a schimbat. Locuitorii altor cartiere aruncă din mașini saci cu gunoi.

În timp ce filmam acest material, am surprins un șofer care a ieșit din mașina sa și a aruncat la întâmplare o pungă mare. Din păcate acesta, nu este unicul caz de așa fel. Oamenii cer ca făptașii să fie amendați.

„Acolo trebuie să fie instalată o cameră de supraveghere, pentru că aici vin mașinile și descarcă câte opt-zece saci. Atunci când încă nu era această amenajare, era un dezastru, dar și acum, vedeți că este mizerie.”

„Societatea trebuie educată, încă din copilărie, ca să nu arunce pe unde nimerește. Aici nu va fi niciodată ordine, locuitorii de la Bălți-ul Nou aduc aici gunoiul, toți cei cu mașinile se opresc și aruncă aici.”

„Nu sunt educați, ce părerea mai pot avea. Alte țări cum au reușit să se civilizeze, dar pe noi ce ne încurcă?”, au spus oamenii. 

Același lucru se întâmplă și în centrul orașului, la doar câțiva metri distanță de primărie.

„Oamenii sunt inculți, îndeosebi tinerii. Copii, atunci când părinții nu-i supraveghează, aruncă gunoiul acolo pe unde nimeresc. Aici trebuie să reeducăm societatea.”

„Oamenii noștri sunt săraci nu doar din punct de vedere financiar, dar moral și duhovnicește, nu avem cultură. Progresul acestui stat trebuie început nu cu partea materială, dar cu latura morală, pentru că pentru aceste servicii se cheltuiesc bani”, au menționat localnicii. 

Administrația întreprinderii care evacuează deșeurile din oraș, susține că, iresponsabilitatea locuitorilor provoacă pagube în buget. Din cauza cantităților mari de deșeuri de tot felul, autospecialele se defectează cu regularitate.

„Noi avem 68 de locuri autorizate pentru urnele de gunoi, după colectare, gunoiul este evacuat la Biliceni – Țambula. Oamenii nu înțeleg un lucru, mobilierul sau tehnica de uz casnic nu se arungă la gunoi. Tehnica se defectează pentru că în tomberoanele de gunoi sunt aruncate și rămășițe de la animale. Conform legii, acest lucru este interzis. În perioada estivală, evacuarea deșeurilor se va organiza de două ori pe săptămână”, a spus Iurii Hmarnîi, administratorul ÎM „DRCD”

Lunar, întreprinderea municipală „Reparații și Construcții Drumuri Bălți” achită până la 360 de mii de lei pentru evacuarea deșeurilor menajere din oraș.

BANNER_FINANTATORI
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"