NordNews
Avem ce spune

Maia Sandu a semnat Acordul privind edificarea și dezvoltarea parteneriatului cu Congresul Autorităților Locale din Moldova

Președintele Maia Sandu a semnat ieri, de Ziua Autonomiei Locale și a lucrătorului administrației publice locale, Acordul privind edificarea și dezvoltarea parteneriatului între Președintele Republicii Moldova și Congresul Autorităților Locale din Moldova. În numele CALM documentul a fost semnat de Președinta organizației, Tatiana Badan.

„Acest Acord pune bazele unei colaborări de durată între instituția Președinției și administrația publică locală în general. Dezvoltarea locală este esențială pentru a crește standardele de viață ale cetățenilor. Republica Moldova va deveni o țară prosperă numai dacă schimbarea spre bine se va face simțită în fiecare sat, oricât de mic ar fi acesta, și în fiecare oraș. Profit de ocazie pentru a-i felicita pe toți angajații APL cu ocazia Zilei Autonomiei Locale, le mulțumesc pentru munca lor și-i asigur că voi fi de partea APL indiferent de culoarea lor politică”, a declarat cu prilejul semnării Acordului Președintele Maia Sandu.

Problemele cu care se confruntă autoritățile publice locale, precum și posibilele soluții la acestea și prioritățile privind dezvoltarea localităților, au fost discutate de către șefa statului și conducerea CALM într-o ședință separată. Printre subiectele-cheie a fost menționată nevoia de a elabora un mecanism de alocare transparentă a resurselor financiare.

Banii statului sunt banii tuturor cetățenilor. Avem nevoie de mecanisme clare, corecte de alocare transparentă a resurselor pentru dezvoltarea localităților din Republica Moldova. Și avem nevoie de politicieni și de oameni în funcții de răspundere care respectă legea, care respectă toți cetățenii și care pun în aplicare politici corecte față de toți cetățenii”, a spus Președintele Maia Sandu.

Șefa statului a mai menționat că unul dintre angajamentele sale cheie în calitate de Președinte este de a contribui la atragerea fondurilor externe pentru proiecte comunitare și că va pleda pentru crearea unui fond de cofinanțare a proiectelor în toată țara.

Președinta CALM, Tatiana Badan, a apreciat deschiderea și interesul Președintei Maia Sandu de a susține autoritățile publice locale și de a se implica în atragerea fondurilor pentru dezvoltarea localităților și crearea condițiilor mai bune de trai pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata