NordNews
Avem ce spune

I-au tăiat urechea și i-au dat foc. Un moldovean împreună cu complicele său, reținuți în Rusia

Un moldovean cu vârsta de 27 de ani împreună cu un complice au fost reținuți în Rusia, fiind suspectați de o infracțiune gravă. Aceștia ar fi bătut cu cruzime un bărbat, iar apoi i-au dat foc. Totul s-a întâmplat în dimineața de 6 iunie într-un sat din suburbia orașului Petersburg. Poliția a fost sesizată precum că un bărbat de 42 de ani, originar din Uzbekistan a fost bătut, stropit cu benzină și incendiat, scrie Echipa 902. 

La fața locului s-a stabilit că, acesta se afla într-o gospodărie cu alți trei bărbați. La un moment dat, între victimă și alți doi indivizi s-a iscat un conflict care a degenerat în bătăi. Prin urmare, moldoveanul împreună cu complicele său, un individ de 43 de ani, originar din Tadjikistan, au turnat peste bărbat combustibil, i-au dat foc și au fugit de la locul faptei.

Victima a fost transportată la spital în stare gravă, diagnosticat cu plagă la ureche, arsuri corporale și alte traumatisme.

Ambii suspecți, printre care și tânărul din Moldova, au fost reținuți a doua zi.

Pe numele acestora au fost deschise cauze penale pentru vătămare intenționată gravă corporală a unei persoane.

Măsura de pedeapsă urmează a fi stabilită de judecată.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata