NordNews
Avem ce spune

Iarna nu-i ca vara…

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport de pe traseele țării.
Administrația de Stat a Drumurilor afirmă că pe parcursul zilei ieri, la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă, au fost implicate 340 unități de tehnică și 580 de persoane, fiind împrăștiate 1300 tone de material antiderapant.
Drumurile din nordul țării sunt practicabile, dar se circulă în condiții de iarnă. De ajutorul salvatorilor a fost nevoie pe drumurile din raioanele Râșcani, Edineț, Soroca, Rezina.
Angajații IGSU au avut misiunea de a tracta o ambulanță cu pacient în apropiere de localitatea Rublenița, raionul Soroca. Șase autocamioane care nu se puteau deplasa în pantă au fost deblocate de pompierii din Rezina.
Salvatorii din cadrul Direcției Situații Excepționale Bălți au avut ieri o misiune mai neobișnuită. Aceștia au adus pâine pentru localnicii satului Valea Norocului, raionul Sângerei. Salvatorii au împărțit pâine oamenilor în etate, dar și persoanelor cu dezabilități care aveau dificultăți de deplasare. Unsprezece familii au beneficiat de ajutorul pompierilor.
IGSU va continua monitorizarea situației din țară și va interveni la solicitările cetățenilor. În caz de riscuri, oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata