NordNews
Avem ce spune

Igor Dodon a numit data alegerilor prezidențiale, chiar de ziua fondării Uniunii Europene

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon va solicita Parlamentului, să numească data alegerilor prezidențiale la următoarea ședință a deputaților. Șeful statului a propus ca scrutinul să fie organizat pe 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut după  ședința de lucru a liderului de la Condrița, cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și cu prim-ministrul, Ion Chicu.

 

Am decis să propun Parlamentului să numească prin hotărâre de Parlament data de 1 noiembrie – Ziua alegerilor prezidențiale. Vă amintesc că alegerile președintelui pot avea loc în perioada 23 octombrie – 23 noiembrie. De aceea, propun majorității parlamentare la următoarea ședință a Parlamentului să numească data alegerilor prezidențiale pentru 1 noiembrie 2020”, a declarat el.

Organizarea scrutinului, în data de 1 noiembrie, va coincide cu ziua înființării Uniunii Europene, în urma semnării Tratatului de la  Maastricht. Tratatul privind Uniunea Europeană (numit și Tratatul de la Maastricht) a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, reprezentând până atunci cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înființarea Comunității Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.

Amintim că, alegerile prezidențiale din 2016 au avut loc la data de 30 octombrie (turul I) și 13 noiembrie (turul II). Lupta s-a dat dintre primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi pe 30 octombrie — Igor Dodon şi Maia Sandu. Prezenţa la vot a fost de 53.45%, iar Igor Dodon a fost ales în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"