NordNews
Avem ce spune

Igor Dodon este oficial președinte de onoare al PSRM: „Acum există necesitatea creării unei mișcări naționale de protest”

Așa cum a anunțat în această săptămână, Igor Dodon a fost numit în funcția de președinte de onoare al PSRM, iar funcția de conducere de bază a fost anulată. În aceste condiții, partidul va fi condus de un organ colegial. Decizia a fost luată câteva minute în urmă de către Congresul Partidului, scrie replicamedia.md

Înainte de a fi numit în funcție, Dodon a făcut o retrospectivă a celor 10 ani pe care i-a petrecut în calitate de lider al PSRM, enumerând realizările obținute. Pentru asta, fostul lider al socialiștilor a prezentat și un filmuleț de peste 20 de minute.

La finalul discursului, Dodon a criticat în termeni duri guvernarea și președinta Maia Sandu pe care a acuzat-o că se folosește de rezultatele obținute de socialiști în 2019-2020.

„Acum există necesitatea creării unei mișcări naționale de protest, care i-ar uni pe toți cei care nu sunt de acord cu regimul actual și care sunt gata să i se opună. Noi am făcut primul pas înainte de alegerile parlamentare, când împreună cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova am creat un bloc electoral comun și o fracțiune comună în Parlament. Avem încrederea că vom continua să consolidăm colaborarea noastră și pe viitor. Facem apel și către alte forțe de stânga să ne unim eforturile în fața unui pericol comun. Suntem gata să fim parte a acestui front unic național și îi îndemnăm pe toți cetățenii cărora le pasă de soarta țării să ni se alăture”, a anunțat Dodon.

La final, noul președinte de onoare socialist s-a arătat încrezător că PSRM va reveni la conducere.

„Ne așteaptă noi victorii! Sunt convins. Văd în sală multe chipuri care sunt gata să lupte pentru dreptate și pentru o Moldovă prosperă! Ei reprezintă doar o mică parte a imensei familii de activiști și membri ai Partidului Socialiștilor, dispuși să ne urmeze în calea noastră deloc simplă – de consolidare a statalității moldovenești și îmbunătățire a calității vieții fiecărui cetățean al țării noastre. Sunt convins – împreună vom învinge!”, a încheiat fostul președinte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"