Igor Dodon: Există patru scenarii post-electorale legale și unul nelegal

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care este considerat și liderul neoficial al Partidului Socialiștilor, spune că, teoretic, ar putea exista patru scenarii „pozitive de coalizare în legislativ și unul nelegitim”, transmite IPN.

Referindu-se la cele legitime, președintele spune că pot fi următoarele scenarii: Partidul Democrat să facă alianță cu blocul ACUM DA PAS, socialiștii în coaliție cu ACUM, PSRM+PDM și al patrulea scenariu – alegeri anticipate. „În niciunul dintre aceste scenarii, mi se pare că Partidul „Șor” nu trebuie să se regăsească având în vedere cine face parte din această formațiune, cum este condusă etc.”, a declarat șeful statului.

Igor Dodon spune că scenariul nelegitim se referă la o alianță dintre PDM și Partidul „Șor”, „cumpărând deputați din alte partide”, după care se încearcă să i propună președintelui candidatura pentru funcția de premier. „În această situație, președintele are suficiente argumente să nu accepte propunerea acestei majorități neclare, care nu corespunde alegerii poporului din 24 februarie și nu va semna niciun fel de documente. Dacă vor încerca să demită președintele, atunci voi îndemna oamenii să iasă în Piața Marii Adunări Naționale”, a declarat Igor Dodon.

De asemenea, șeful statului spune că ar accepta și faptul dacă PSRM, PDM și blocul ACUM ar forma o coaliție, fără Partidul „Șor”. Igor Dodon vede în acest scenariu o soluție în situația actuală.

Referitor la discuțiile lansate în ultimele zile în spațiul public despre o „coaliție situativă” dintre PSRM și blocul ACUM DA PAS, Igor Dodon spune că așa ceva nu trebuie să existe, dar trebuie să fie formată o coaliție, dacă, teoretic, se admite acest scenariu. „Dar între PSRM și Partidul „Șor” nu va exista niciun fel de colaborare în viitorul Parlament”, afirmă șeful statului.

Potrivit lui Igor Dodon, Curtea Constituțională ar putea să nu valideze mandatele unor proaspeți parlamentari. Totuși, șeful statului consideră că dacă se va merge pe acest scenariu, există riscul ca situația „să explodeze”.

Rezultatele preliminare, după prelucrarea a 100% din procesele-verbale, arată că Partidul Socialiștilor a obținut 35 de mandate de deputat, Partidul Democrat – 30, Blocul electoral ACUM – 26 de mandate, iar Partidul Șor – 7. Totodată, în Parlament au acces trei candidați independenți.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata