NordNews
Avem ce spune

Igor Dodon nu s-a ales nici cu o funcție în conducerea noului Parlament: Reacția liderului PSRM

Deputatul BECS, Igor Dodon, susține că din start a luat decizia „că nu va accepta să fie înaintat într-o funcție de conducere a Parlamentului”. Întrebat dacă va fi în umbră sau nu în Legislativ, Dodon spune că va decide în perioada următoare, scrie Unimedia. 

„La ședința de luni nu am fost, dar nu am scăpat nimic, doar s-a citit o luare de cuvânt din partea președintelui țării.

Astăzi a fost aleasă conducerea Parlamentului. Din start am luat decizia că nu voi accepta ca colegii să mă înainteze într-o funcție de conducere a Parlamentului – vicepreședinte, președinte a fracțiunii sau membru a Biroului permanent, aici nu a fost din partea mea intenții sau ambiții. De ce? În primul rând sunt conducătorul PSRM, consider că la această etapă este bine ca colegii care au activat în ultimii ani în Parlament să își continue activitatea. Voi fi în umbră sau nu? Voi decide mai departe. Am revenit după 5 ani de absență și m-am uitat în jur, eu mai confortabil mă simt când merg în sate să vorbesc cu oamenii decât să stau în Parlament”, a declarat Dodon.

Cei 32 de deputați BECS au ales-o în calitate de președintă a fracțiunii pe Zinaida Greceanîi.  Vicepreședinții fracțiunii comuniștilor și socialiștilor au fost aleși Starîș Constantin și Corneliu Furculiță, iar secretar a fost ales Vasile Bolea.

Totodată, deputatul BECS, Vlad Batrîncea, a fost ales vocepreședinte  a Parlamentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata