NordNews
Avem ce spune

Igor Dodon: „Sunt gata să conduc un Guvern, dar nu în condițiile actualului Parlament”

Președintele PSRM, Igor Dodon, spune că este gata să-și asume funcția de prim-ministru, dar abia după alegerile parlamentare anticipate sau ordinare. Până atunci, Dodon spune că echipa PSRM este în căutare de soluții pentru depășirea blocajului politic în care se aflî țara. Liderul PSRM, spune că există șanse tot mai mari ca Guvernul condus de Aureliu Ciocoi să rămână în interimat timp de 2 ani, iar Parlamentul să-i ofere atribuții suplimentare pentru gestionarea situației pandemice din țară, notează IPN.

Igor Dodon spune că Mariana Durleașteanu rămâne candidatul majorității parlamentare la funcția de prim-minsitru, totuși, PSRM este gata de compromis politic și poate accepta și alte canidaturi la șefia Executivului.

„Discutăm în Parlament să acumulăm cât mai multe voturi în susținerea acestei candidaturi (Durleșteanu – n.r.) sau e posibil să avem și o altă candidatură, dar întrucât președintele refuză să discute cu noi, noi căutăm soluții cum să impunem președintele să execute deciziile Curții Constituționale. Există posibilitatea modificării Constituției, există modalitatea suspendării președintelui”, a spus președintele PSRM în cadrul unei emisiuni televizate.
Igor Dodon spune că este examinată posibilitatea suspendării președintelui țării, astfel încât președintele Parlamentului să preia interimatul funcției de șef al statului.

„Vă asigur că nu se va ajunge la referendum privind demisia președintelui, pentru că asta costă bani și nu rezolvă problema, revii la același blocaj. Suspendarea din funcție pentru a transmiste competențele președintelui Parlamentului pentru o anumită perioadă, este o soluție. În aceste condiții, președintele interimar semnează decretul de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru”, a spus Igor Dodon.

Mai mult, Dodon spune că dorește funcția de prim-ministru, dar abia după alegerile parlamentare anticipate sau ordinare.

„Vă asigur că aș face față. Eu sunt gata să conduc un Guvern şi, în opinia mea, acest lucru se va întâmpla la o anumită etapă. Şi vom face faţă cu echipa. Dar nu în această componenţă a Parlamentului. Vor fi alegeri, anticipate sau ordinare”, a mai spus Igor Dodon.

El a menționat că în condițiile actualei crizei politice și pandemice și în condițiile refuzului șefului statului de a iniția dialog cu partidele parlamentare, Guvernul interimar condus de Aureliu Ciocoi ar putea rămâne în funcție până la următoarele alegeri parlamentare ordinare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata