NordNews
Avem ce spune

În această zi de 14 august s-au…

1907

În această zi , în timpul unei deplasări la Fastov (lângă Kiev) moare renumitul architect, Alexandru Bernardazzi. Potrivit testamentului, a fost înmormântat la Chișinău, alături de mama sa Alexandru Bernadazzi.

Alexandru Bernardazzi s-a născut în Piatigorsk în anul 1831, fiind fiul arhitectului elvețian Giuseppe Bernardazzi, cel care a construit orașul Piatigorsk. Dinastia Bernardazzi, originară din Pambio (actualul canton elvețian Ticino), s-a stabilit în sudul Rusiei pe timpul împăratului Alexandru I.
În 1843 este repartizat la Institutul de Construcții din cadrul Univerității de Stat de Arhitectură și Construcții din Sankt Petersburg, la absolvire obținând titlul de ajutor de arhitect. Din 1850 este numit într-o funcție tehnică în cadrul comisiei pentru construcții și drumuri din Basarabia. Între 1856–1878 a fost arhitectul Chișinăului. În 1875 devine cetățean de onoare al Chișinăului.
În 1878 se mută la Odesa, dar continuă sa proiecteze și pentru Basarabia. Ulterior lucrează la Universitatea din Novorossiisk.
 

1980

Conduși de Lech Wałęsa, muncitorii de la Șantierele Navale din Gdańsk au declanșat grevele împotriva guvernului comunist, înființând sindicatul liber Solidaritatea. În anii 1980 a constituit o importantă mișcare anticomunistă, adunând de la persoane asociate cu Biserica Catolică până la membri ai stângii anticomuniste. Solidaritatea sugera nonviolența în activitatea membrilor săi.

Sindicatul liber polonez Solidaritatea

Supraviețuirea Solidarității a reprezentat un eveniment fără precedent nu doar pentru Polonia, un satelit al Moscovei condus pe un sistem comunist unipartit, ci pentru întregul bloc estic.
Influența crescândă a Solidarității a condus la intensificarea și răspândirea idealurilor anticomuniste în întreaga Europă Centrală și de Est, slăbind regimurile comuniste. În Polonia, Solidaritatea a fost principala cauză a prăbușirii comunismului. Criza economică tot mai adâncă de la sfârșitul anilor 1980 a determinat izbucnirea unor greve masive, iar guvernul, amenințat de faliment economic, a fost nevoit să încheie un acord cu sindicatele libere, prin care s-a decis organizarea primelor alegeri libere. Curând, Republica Populară Polonia a fost înlocuită de o republică democrată.
Aceste alegeri, în care au învins cu precădere candidați anticomuniști, au cauzat o serie de revoluții pașnice anticomuniste în Europa Centrală și de Est. Modelul Solidarității a fost preluat, pe diverse căi, de opoziția din întreaga Europă comunistă, fapt care a determinat căderea blocului estic și, mai apoi, dizolvarea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990
         
 

1994

Teroristul internațional Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut sub numele de Carlos, este arestat în Sudan și extrădat în Franța.

Teroristul internațional Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut sub numele de Carlos

Botezat după Vladimir Ilici Lenin de către tatăl său marxist, Ramírez Sánchez s-a alăturat mișcării de tineret a Partidului Comunist din Venezuela. El s-a înscris la o universitate din Moscova celebră pentru recrutarea de tineri comuniști străini. În 1970, s-a oferit voluntar în Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei. În Liban, și-a terminat pregătirea la o școală la care predau militari irakieni.
După mai multe atentate nereușite, Ramírez Sánchez a devenit celebru în 1975 pentru un raid în cartierul general al OPEC din Viena, soldat cu moartea a trei oameni. Acesta a fost urmat de o serie de atacuri împotriva unor ținte occidentale. Mulți ani, el a fost printre cei mai căutați fugari internaționali. Carlos a fost poreclit „Șacalul” de ziarul The Guardian după romanul lui Frederick Forsyth, Ziua Șacalului, despre care se spunea că se află printre obiectele sale personale.[1]
Arestat în Sudan în 1994 și extrădat în Franța, Carlos ispășește o condamnare la închisoare pe viață în Penitenciarul Clairvaux, condamnat fiind pentru uciderea a doi agenți francezi ai DST (contrainformații) și a unui presupus informator.[2] În 2001, s-a căsătorit cu avocata sa într-o ceremonie musulmană. Carlos este susținător al islamismului radical, prin cartea sa Islamul revoluționar.
 

1996

În Franța, la vârsta de 84 de ani a decedat Sergiu Celibidache, dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române.
Sergiu Celibidache
În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen(compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate . Suferă o mare deziluzie când aceștia,
Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.
În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata