În această zi de 21 august s-au…

1723

La 21 august 1723, în satul său Dmitrovska (azi Dmitrovsk-Orlovski) a murit domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Decesul lui a seurvenit  după campania lui Petru cel Mare al Rusiei la Marea Caspică în zona Derbent, în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii Sf. Nicolae, zisă și Biserica Sf. Nicolae domnesc din Iași (deoarece a fost a curții domnești). Tot de afecțiunea de diabet murise și prințesa Smaragda, cea de-a doua fiică.

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir a devenit primul român, membru al unui înalt for științific internațional (Academia din Berlin). Dimitrie Cantemir a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 și 1710- 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”

 

Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în 1693, a fost proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman.

 

 

1745

Marele Duce Petru Fedorovici, viitorul Țar Petru al III-lea, s-a căsătorit cu prințesa germană Sophie Friederike Auguste von Anhalt-Zerbst-Dornenburg, mai târziu mai bine cunoscută sub numele de Ecaterina cea Mare.

Marele Duce Petru Fedorovici

Petru al III-lea Fjodorowitsch de fapt Karl Peter Ulrich von Schleswig-Holstein-Gottorf a fost împărat al Rusiei pentru șase luni în anul 1762 și din 1739 până în 1762 Duce de Holstein-Gottorf. A fost soțul prințesei Sophie Auguste de Anhalt-Zerbst-Dornburg, mai târziu țarina Ecaterina a II-a. Potrivit celor mai mulți istorici era imatur mental și foarte pro-prusac, ceea ce l-a făcut un lider nepopular. Se presupune că a fost asasinat ca rezultat al conspirației condusă de soția sa, care i-a succedat la tron.

 

 

1813

Înfiinţarea eparhiei Chişinăului şi a Hotinului în frunte cu mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Odată cu anexarea Basarabiei, în anul 1813 autoritățile țariste ruse au trecut la acțiuni de dezbinare națională și prin intermediul bisericii, pentru că biserica a însemnat încă de la începuturi, de la înființarea Mitropoliei istorice a Țării Moldovei, în secolul 15-lea, o instituție importantă în viața spirituală a tuturor românilor.

 

Gavriil  Bănulescu-Bodoni a fost Mitropolitul Ortodox al Moldovei, de Ekaterinoslav și Herson-Tavriceski, al Kievului și ulterior al Basarabiei. Gavriil Bănulescu-Bodoni și-a absolvit studiile în Transilvania, apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1771-1773), la școlile grecești din Patmos, Smirna și la mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos (1773 – 1776). Devine profesor, în Transilvania în anul 1776, apoi la Iași în anul 1777. Se călugărește la Constantinopol în 1779, cu numele Gavriil, continuându-și studiile la Patmos, (1779 – 1780).

 

1925

Toma Caragiu s-a născut într-o familie de aromâni, la 21 august 1925. La scurtă vreme, împreună cu părinții, Niko Caragio și Athina Papastere, cu sora lui, Matilda, părăsesc regiunea Kastoriei, situată în nordul Greciei, districtul Macedonia de Vest, poposesc o vreme în Cadrilater și ajung în România. Schimbându-și numele din Caragio în Caragiu, familia marelui actor se stabilește în orașul Ploiești, în anul 1940, unde Toma urmează cursurile Școlii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

 

Se înscrie la facultatea de drept, dar nu după mult timp abandonează cursurile și se înscrie la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. Debutul pe o scenă adevărată se produce în anul 1948, pe scena Studioului Teatrului Național din Piața Amzei, când, student fiind, în anul III, i se încredintează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948 este angajat ca membru la Teatrului Național iar în 1949, la 24 ani, obține Diploma de absolvire a I.A.T.C.

 

În 1953, tânărul actor primește funcția importantă de director de teatru, la Teatrul de stat din Ploiești. Aici va rămâne timp de doisprezece ani, interpretând peste treizeci de roluri. Însă, cea mai bogată etapă a istoriei sale a început odată cu transferarea lui de la Ploiești la București, în postul de actor la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”.Aici, iar mai apoi la Teatru Național și Teatrul de Comedie, Toma Caragiu a apărut pe scenă de peste două mii de ori, în douăzeci de piese diferite. Dăruirea excepțională pentru teatru și desăvârșirea cu care își juca rolul i-au adus titlul de „comic genial” (1969) și chiar de „cel mai bun actor român” (1971).

 

„BD la munte și la mare”, „Haiducii”, „Operațiunea Monstrul”, „Ciprian Porumbescu” sau „Actorul și sălbaticii” sunt doar câteva dintre titlurile celor patruzeci de filme în care Toma Caragiu a încântat spectatorii cu arta sa deosebită. Nu putem să nu amintim și de numeroasele sale sketch-uri televizate sau înregistrate la radio, cu care reușea să descrețească frunțile oricui. „Fabula”, „Omul cu șopârla”, „Moș Gerilă” sau „Așa-i în tenis” sunt printre cele mai cunoscute momente televizate ale sale.

 

Chiar dacă este binecunoscut pentru rolurile din monologuri, dialoguri, scenete, spectacole de divertisment și filme de comedie, Toma Caragiu a jucat și în drame. A jucat peste 50 de roluri principale în piese transmise de Radio România – „Teatru la Microfon” și peste 40 de roluri în filme de lung-metraj și în seriale de televiziune.

La numai 52 de ani, în plină ascensiune, viața i-a fost curmată în mod tragic. A murit sub dărâmăturile blocului în care locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneț. Cei doi sărbătoreau în acea seară finalizarea filmului Gloria nu cîntă, în care Toma Caragiu juca rolul principal. Toma Caragiu a fost înmormântat în Cimitirul Bellu, alături de Eminescu, Coșbuc, Caragiale și Nichita Stănescu, pe care i-a iubit și prețuit nespus.

 

leave a reply