NordNews
Avem ce spune

În această zi s-au…

Organizația Mondială a Sănătății a declarat ziua de 31 mai Ziua Mondială fără Tutun. Evenimentul se celebrează în fiecare an începând cuanul 1987, pornind dintr-o  inițiativă de a atrage atenția asupra pericolul utilizării tutunului pentru societate, nu  doar  pentru fumători.

-1859-

Orologiul Parlamentului din Londra,  numit ulterior Big Ben a fost pornit pentru prima oară. Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot și patru fețe, și al treilea turn cu ceas ca înălțime din lume. Ceasul este celebru pentru acuratețea sa. Mecanismul său a fost proiectat de avocatul și ceasornicarul amator Edmund Beckett Denison, și de George Airy, Astronomul Regal.  Ceasul a fost afectat pe timpul războiului dar nu a încetat să funcționeze nici până în ziua de azi. În prezent turnul este o destinație turistică și un monument arhitectural din Londra.

-1911-

Are loc lansarea vasului RMS Titanic.  Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa  din Southampton, Anglia  cu destinația New York. La patru zile de la plecare, la ora 23:40 s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat la ora 2:30 în dimineața următoare.
În urma naufragiului și-au pierdut viața 1514 persoane din 2228 de pasageri în unul din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.  Titanic a fost proiectat de unii din cei mai experimentați ingineri și a folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii.
A fost un mare șoc pentru lumea întreagă faptul că, în ciuda măsurilor de siguranță superioare, Titanicul s-a scufundat și, faptul că s-a scufundat în timpul călătoriei inaugurale, au oferit o notă ironică asupra tragediei.
Tragedia de pe Titanic a fost ecranizată în numeroase variante, dar cea mai cunoscută rămâne producția lui James Cameron, din 1999, laureată cu 11 premii Oscar.
Iar în 2012 a fost inaugurat un monument  la Belfast, în Irlanda de Nord, unde fusese construit vasul, în memoria celor peste 1.500 de victime de pe Titanic.

-1916-

 În timpul Primului Război Mondial flota germană și cea engleză se înfruntă în bătălia Jutlandei, cea mai mare confruntare navală din timpul primului război mondial.


 

-2009-

A încetat din viață britanica Millvina Dean, ultima supraviețuitoare a naufragiului vasului „Titanic”, scufundat pe 15 aprilie 1912. Millvina Dean s-a aflat la bordul vasului „Titanic” la vârsta de 9 săptămâni. Părinții săi erau emigranți englezi și călătoreau spre Kansas, Statele Unite ale Americii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"