NordNews
Avem ce spune

În anul 2020, veniturile disponibile ale populaţiei au înregistrat o creștere cu 7,5% față de anul precedent

În anul 2020, veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie 3096 de lei pe lună pentru o persoană, fiind în creştere cu 7,5% faţă de anul precedent. Ajustate la indicele preţurilor de consum, veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 3,6%. Câștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit a populației, cu o pondere de 50,2% în veniturile totale, transmite IPN.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS), prestaţiile sociale constituie a doua sursă de venit după importanţă. La formarea veniturilor au contribuit şi activităţile pe cont propriu. Activitatea individuală agricolă reprezintă 8,3% din activităţile pe cont propriu, iar 6,3% –activitatea individuală non-agricolă.

Transferurile băneşti din afara ţării rămân a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor, cu 0,5 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul 2019.

În funcţie de mediul de reşedinţă, veniturile populaţiei din mediul urban au fost de 1,4 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Populaţia rurală, în comparaţie cu cea urbană, este dependentă într-o proporţie mai mare de transferurile din afara ţării. Pentru populaţia rurală este caracteristică şi o contribuţie mai mare a prestaţiilor sociale.

Mărimea medie a veniturilor este determinată, în primul rând, de componenţa gospodăriei. Veniturile ce revin în medie unei persoane descresc pe măsura majorării numărului de membri în gospodărie. Gospodăriile formate dintr-o singură persoană au dispus de venituri de 1,8 ori mai mari comparativ cu cele constituite din cinci şi mai multe persoane. Ponderea veniturilor din activitatea salarială este maximală în cazul gospodăriilor formate din 3-4 persoane. În cazul gospodăriilor cu copii, veniturile salariale deţin o pondere mai mică în cazul celor cu trei şi mai mulţi copii.

Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei, în 2020, au constituit în medie pentru o persoană 2791,2 lei și au rămas practic la nivelul anului precedent. Ajustate la indicele preţurilor de consum, datele arată că populaţia a cheltuit în medie cu 3,5% mai puțin comparativ cu 2019. Cea mai mare parte a cheltuielilor este destinată pentru necesarul de consum alimentar – 43,5%. Urmează cheltuielile pentru locuință, serviciile comunale şi îmbrăcăminte, încălţăminte.

În funcţie de reşedinţă, populaţia din mediul urban face cheltuieli de consum de 1,5 ori mai mari faţă de cheltuielile populaţiei din mediul rural. În mediul urban, pentru asigurarea consumului de produse alimentare, populația a alocat 39,8% din cheltuielile lunare de consum, iar în rural – 47,2%. Pentru populația urbană a fost înregistrată o pondere mai mare a cheltuielilor pentru transport, sănătate, recreere și cultură, educație și pentru restaurante, hoteluri. Totodată, pentru populația rurală, o pondere mai mare în structură ocupă cheltuielile pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, dotarea, întreținerea locuinței și telecomunicații.

Evoluţia trimestrială a veniturilor populaţiei a înregistrat tendinţe oscilante pe parcursul anului 2020. Cele mai mici venituri au fost înregistrate în trimestrul al II-a, iar cele mai mari în trimestrul al IV-a. Contribuţia activităţilor salariale s-a micșorat pe parcursul anului de la 49,4%, în trimestrul I, până la 49,0% – în trimestrul al IV-a. Cel mai puţin populaţia a cheltuit în trimestrul al II-a, iar cel mai mult în trimestrul al III-a.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata