NordNews
Avem ce spune

În jur de 63% din numărul total de operații planificate în perioada ianuarie-iunie, în cadrul programelor speciale CNAM, au fost realizate

În primele șase luni ale anului curent  au fost făcute 5.360 de intervenții, ceea ce reprezintă 63% din numărul total de operații planificate pentru perioada ianuarie-iunie în cadrul programelor speciale, conform contractelor încheiate cu instituțiile medicale. Pentru acestea s-au alocat în jur de 150 milioane de lei către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), scrie agora.md.

Suplimentar costului cazului tratat au fost achitate și consumabile costisitoare.
Din numărul total de operații realizate, cele mai multe – 1.943 sunt intervenții minim-invazive la adulți în cazul infarctului miocardic după care urmează operațiile de cataractă – 1.498, protezările articulațiilor mari (protezările de genunchi și șold) – 815, operațiile pe cord și vase – 562 etc.
Printre cauzele care au dus la neexecutarea volumului total de operații planificate pentru primele șase luni în cadrul programelor speciale se numără pandemia de COVID-19 și efectele acesteia, precum și alți factori, cum ar fi lipsa consumabilelor costisitoare.

CNAM a contractat în 2020 intervenții chirurgicale în cadrul a 13 programe speciale, printre care: cardiochirurgie, cardiologie intervențională, chirurgie endovasculară, cardiologie intervențională congenitală, protezarea articulațiilor mari, protezări vasculare, tratament operator pentru cataractă, neurochirurgia fracturilor coloanei vertebrale, etc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata