NordNews
Avem ce spune

În Moldova, 150.000 de oameni primesc salarii de până la 5000 de lei

Expertul economic Veaceslav Ioniță a prezentat o analiză proprie a salarizării în Moldova, bazându-se pe datele oficiale ale BNS. Potrivit lui, 25 % dintre salariați primesc un salariu de până la 5 000 de lei, în timp ce în acest an salariul mediu pe țară este de 9 200 de lei, scrie diez.md 

În jur de 25 % din salariații din Moldova au un salariu maxim de două ori mai mic decât salariul mediu pe economie. Astfel, dacă în acest an, salariul mediu va fi de 9 200 de lei, atunci 25 % din salariați sau 150 000 de persoane, vor primi un salariu mai mic decât 4 600 de lei. Trebuie să menționăm că acest indicator scade an de an, ceea ce înseamnă că ponderea celor cu salariu de două ori mai mic decât salariul mediu se reduce, fapt care bucură. Dacă acum șapte-opt ani, aproximativ 28 % din salariați aveau un salariu mai mic decât jumătate din salariul mediu, acum ponderea lor s-a redus la 25 %.

În același timp, 8 % dintre cei mai bine plătiți salariați au un salariu de cel puțin două ori mai mare decât media pe economie. Aceasta însemnă că în 2021, circa 50 000 salariați vor primi cel puțin 18 400 lei lunar. La acest indicator înregistrăm o tendință pozitivă. Astfel, acum șapte-opt ani, doar 6 % dintre salariați aveau un salariu de cel puțin două ori mai mare decât salariul mediu. În prezent, ponderea lor a crescut la 8 %.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata