NordNews
Avem ce spune

În R.Moldova va fi creată Agenția pentru Știință și Memorie Militară

O decizie cu privire la organizarea și funcționarea Agenției pentru Știință și Memorie Militară a fost aprobată astăzi de membrii Executivului. Aceasta va fi o autoritate administrativă subordonată Ministerului Apărării, prin fuziunea Instituției Publice „Centrul de Cultură și Istorie Militară” și a Centrului de Studii Strategice de Apărare și Securitate din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, transmite MOLDPRES.

Conform hotărârii, Agenția are misiunea de a dezvolta și asigura implementarea politicii statului în sfera științei militare, cercetării științifice pe segmentul securității și apărării, memoriei și istoriei militare, precum și de a asigura respectarea regimului mormintelor și operelor comemorative de război. Agenția își va realiza funcțiile stabilite de un Regulament, în următoarele domenii de activitate: știința militară, cercetarea științifică pe segmentul securității și apărării naționale și al istoriei militare; memoria militară, promovarea valorilor și tradițiilor istorice naționale și internaționale;  controlul de stat asupra regimului mormintelor și operelor comemorative de război.

Hotărârea Guvernului a stabilit efectivul-limită al Agenției pentru Știință și Memorie Militară, în număr de 75 de unități, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislației.

Agenția va fi condusă de director, numit în funcție publică și eliberat sau destituit din funcție publică, în condițiile legii, de către ministrul Apărării. În activitatea sa, directorul Agenției este asistat de doi directori adjuncți, numiți în funcție și eliberați din funcție, în condițiile legii, de către ministrul Apărării, la propunerea directorului Agenției.

Această hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata