NordNews
Avem ce spune

În România continuă procesul de demitere a șefei DNA

Șefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România, Laura Codruţa Kovesi, va fi audiată la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii declanşate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare a ei din funcţie. Într-un comunicat al CSM se precizează că audierea va avea loc marți, relatează Agerpres, informează europaliberă.org
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, pentru „acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept”.
Consiului Superior al Magistraturii va oferi o opinie cu caracter consultativ, iar decizia finală îi revine președintelui Klaus Iohannis. Iohannis a declarat vineri la Bruxelles că nu există motive temeinice pentru a propune revocarea, dar că așteaptă să vadă raportul pe care s-a bazat ministrul justiției când a propus concedierea lui Kövesi.
Într-o intervenție duminică seară la televiziunea publică, premierul Viorica Dăncilă a avertizat că decizia pe care o va lua presedintele Klaus Iohannis trebuie „să se incadreze din punct de vedere juridic” si să respecte Constituția. Ea a ținut să precizeze că raportul ministrului Justitiei ar fi unul foarte detailat și argumentat, relatează Agerpres.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata