NordNews
Avem ce spune

Încă o dată despre factorul geopolitic

Nimic nu trece pe lumea asta fără consecințe… Trei sute de ani sub turci au însemnat o letargie în istorie a românilor, iar cei peste 150 de ani de aflare a basarabenilor sub ruși au făcut din ei oameni de plastilină. Altfel spus, istoria a fost ingrată, bat-o vina, că nu mai știu ce explicație să găsesc tâmpeniilor și măgăriilor realizate de oamenii noștri
Posibil că exagerez, dar nu prea tare, pentru că omul nostru – am văzut,vedem și vom vedea – votează ca prostu’, adică geopolitic, etnic, ideinic, pentru o sută de lei, tăieței, ulei rafinat și zahăr “Domnița”. În timpul campaniilor electorale, omul nostru se consideră, cu excepțiile de rigoare, personaj foarte  important și cu scaun la cap. El crede că poate judeca drept, poate prețui just și lua decizii epocale. În fapt, el nu conștientizezază că este pacientul unui sistem de spălare a creierului bine articulat, care acționează hypnotic asupra individului denivelat, ca să nu-i zicem proșt și arogant, foarte vulnerabil la nocivitatea propagandei televiziunilor rusești, plahotnicești, dodoniste.
În care altă parte a Europei ar prinde rădăcini prostia cu 30 de mii de sirieni, gata să spurce plaiul nostru mioritic?
În care altă parte a Europei ar mai avea șanse povestea cu aderarea la Uniunea Euroasiatică?  Un elev, ușor peste medie. din clasa a cincea, ar putea lămuri pe degete falnicilor alegători adunați în vreun club rural, nedărâmat încă de dificultațile tranziției, următoarea axiomă: Uniunea Euroasiatică înseamnă în primul rând statele ce au  granițe comune, astfel că mărfurile pot circula liber în acest spațiu economic. Pe când între noi și Rusia sau Belorusia, de exemplu, stă Ucraina, trecerea frontierei căreia înseamnă taxe vamale și toate înlesnirile dispar ca o crăiasă în ceața matinală a pădurii.
Omul nostru însă, își dă pălăria sau cușma pe ceafă și îndemnat de iubitul  său conducător Dodon,  socoate transpirat ce dividente îi poate aduce votul geopolitic. Adică, șmecherește vorbind, cine iar da mai mult: rușii sau europenii. Și din acest moment, el chiar devine omul absurd: pe banii europenilor și americanilor sunt reparate drumurile, Guvernul României alocă milioane de euro pentru repairația grădinițelor din sate, oferă autobuze pentru școli, construiește gazoducte, iar basaraneanul  deștept votează pe i fanii lui Putin, deși Rusia nu le-a dat, ca să parafarazăm vorba spurcată a unui fost prim ministru cam bronzat – Sangheli:  “nici un carandaș”.
Drept urmare, se se întâmplă ca la Tudor Mușătescu în “Titanic Vals”: “Fiecare votează cu cine vrea și din urnă iese cine trebuie”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"