NordNews
Avem ce spune

Încă trei polițiști de frontieră de la Aeroport au ajuns în penitenciar

Curtea de Apel a decis să schimbe măsura preventivă, din arest la domiciliu în arest în penitenciar, în privința a trei polițiști de frontieră, arestați în dosarul mitei la Aeroport. Astfel, opt persoane sunt arestate preventiv pe un termen de 30 de zile în penitenciar, din cei 15 polițiști de frontieră, cercetați pentru acte de corupere. Totodată, patru persoane sunt plasate în arest la domiciliu, iar trei sunt cercetate în stare de libertate.

Potrivit CNA, angajații Sectorului de Poliție de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în contextul restricțiilor impuse de situația epidemiologică, au creat și implementat o schemă de obținere ilicită a mijloacelor bănești de la pasagerii care plecau din țară și în privința cărora apăreau suspiciuni de deținere și prezentare a testului PCR COVID-19 cu semne de falsificare.

Astfel, polițiștii implicați în serviciu ar fi acceptat și primit sistematic de la cetățenii care traversau frontiera R. Moldova pe sensul „ieșire” sume cuprinse între 50-100 de euro.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"