NordNews
Avem ce spune

Încă un premiu! ANI a apreciat cu o diplomă de merit munca jurnaliștilor NordNews

Echipa NordNews este câștigătoarea diplomei de gratitudine „Cele mai sonore investigații”, oferită de Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Diploma a fost acordată în semn de apreciere pentru acțiunile întreprinse în domeniul prevenirii și combaterii corupției.

Evenimentul de înmânare a diplomelor a avut loc ieri, 9 decembrie, de Ziua Internaţională Anticorupţie.

În cadrul evenimentului, Autoritatea Națională de Integritate a acordat 12 diplome de gratitudine, pe trei categorii de activitate, pentru partenerii externi de dezvoltare, societatea civilă și jurnaliștii de investigație.

Astfel, la categoria „Parteneriat și dezvoltare”, Președintele ANI, Rodica Antoci a acordat diplome de gratitudine Înalților consilieri ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Oficiului Consiliului Europei la Chișinău și implementatorilor Proiectului GIZ Moldova, pentru suportul acordat în dezvoltarea capacităților instituției.

La categoria „Critică constructivă” au fost oferite diplome de gratitudine pentru cele mai obiective monitorizări realizate an de an de către Transparency International Moldova, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Asociația Presei Independente și Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale.

NordNews, Ziarul de Gardă, Moldova Curată și Anticorupție.md  au fost aleși la categoria „Cele mai sonore investigații”, în baza cărora ANI s-a autosesizat,  a inițiat proceduri de control și a emis acte de constatare.

Pe 9 decembrie, în toată lumea este marcată Ziua Anticorupţie. Această dată a fost stabilită  începând cu anul 2006, când a fost emisă Rezoluția 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata