NordNews
Avem ce spune

Încărcătoare pentru mașini electrice sau pubele pentru colectarea separată a deșeurilor. Experiența companiilor prietenoase mediului din Moldova

În contextul discuțiilor tot mai răsunătoare despre grija față de mediu, tot mai multe companii încep să adopte politici prietenoase mediului, în cadrul activității lor. În articolul de mai jos găsiți câteva companii ce activează în țară și care au decis să introducă măsuri prin care să demonstreze responsabilitate față de mediul înconjurător, scrie Diez.md.

Una dintre companiile din Moldova despre care povestim astăzi este Amdaris. Este o companie de software development de talie internațională, cu oficii la Chișinău (Republica Moldova), Timișoara (România) și Bristol (Marea Britanie).

Aici, angajații și-au format deprinderi pro-mediu care, în scurt timp, s-au transformat din necesitate într-un stil de viață. Responsabilitatea socială corporativă a companiei se bazează pe bunăstarea societății, respectând reglementările și nevoile comunității, iar în sens mai larg, cele ale naturii.

Inițial, au fost instalate șapte coșuri de gunoi pentru colectarea selectivă a deșeurilor, care au fost amplasate în locuri strategice în oficiul companiei: trei pentru sortarea hârtiei, altele trei pentru sortarea plasticului și unul pentru sortarea bateriilor.

O altă deprindere implementată cu succes a fost renunțarea la obiectele din plastic de unică folosință. Astfel, bucătăria a fost dotată cu farfurii, furculițe, pahare și cuțite din material non-toxic, iar consumul de curent electric a fost eficientizat prin instalarea luminilor LED.

Xstyle este un alt exemplu relevant printre companiile prietenoase mediului. Xstyle este un magazin care comercializează echipament ecologic sportiv și de drumeții. De asemenea, colaboratorii Xstyle își ajută clienții să organizeze excursii pentru o persoană, familii sau chiar pentru grupuri de prieteni. Potrivit reprezentanților acestei companii, prețul accesibil, calitatea și brandul produselor pe care le pun în vânzare sunt deosebit de importante.

De exemplu, oamenii pot cumpăra sticle reutilizabile care pot fi folosite pentru o perioadă îndelungată, hamace eco-friendly și echipament la fabricarea căruia se folosesc mai puține substanțe chimice. Este vorba despre rucsacuri, accesorii pentru drumeții, ciorapi ecologici, echipamente sportive, etc.

Nu întâmplător magazinul Xstyle este considerat prietenos mediului. Asta, pentru că și angajații sunt interesați de un mod de viață sănătos. Angajații merg în drumeții, practică alpinismul sau ciclismul. De multe ori aceștia vin la serviciu cu bicicleta.

Responsabilitatea față de mediu este un angajament pe care compania Philip Morris Moldova tinde să îl implementeze atât pe intern, cât și în extern. Astfel, în oficiul companiei au fost instalate coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Angajații Philip Morris sunt încurajați să arunce plasticul, hârtia și deșeurile menajere separat. Deșeurile de plastic și hârtie sunt depozitate în subsolul oficiului, iar la final de lună sunt colectate de către o companie specializată de reciclare.

O altă provocare pentru Philip Morris reprezintă reducerea impactului asupra mediului a produselor fără fum pe care le comercializează, și anume a dispozitivului de încălzire a tutunului. La noi în țară, Philip Morris oferă consumatorilor posibilitatea să returneze dispozitivul uzat sau defect și astfel să participe la programul SmartChange. Punctele de colectare a dispozitivelor de încălzire a tutunului se află în magazinele companiei. Dispozitivele colectate sunt ulterior predate centrului de reciclare, care se află în Europa. Odată ce dispozitivele ajung în acest centru, partenerii, contractați de Philip Morris, le inspectează și dezasamblează după tipul de materie: plastic, placă de circuit imprimat, baterie și metal. În 2019, în hub-urile de reciclare au fost prelucrate 150 de tone de dispozitive uzate și materiale, destinate pentru reciclare și recuperarea energiei.

Fiind un magazin proaspăt deschis, cu viziuni și standarde europene, Kaufland Moldova acționează cu responsabilitate în toate aspectele legate de protecția mediului (politica de reducere a plasticului, implementarea automatelor de reciclare a deșeurilor de la clienți, creșterea cantității de deșeuri reciclate în cadrul propriei activități).

Prin urmare, magazinul a instalat în parcările magazinelor automate TOMRA pentru reciclarea ambalajelor de tip PET-uri cu volum de până la 3 litri, de sticlă și doze de aluminiu cu volum de până la 1 litru.

Aparatele sunt containere complet tehnologizate, cu o capacitate mare de procesare a ambalajelor de până la 60 de recipiente pe minut. Clienții pot introduce recipientele într-o ordine aleatorie în aparat, iar acesta le identifică, le sortează automat și le direcționează în pubela alocată fiecărui tip de material. Imediat ce clienții depun ambalajul în automat, acesta scanează materialul și eliberează cuponul de reducere pentru anumite produse din magazinul Kaufland. Aparatele sunt dotate cu senzori de măsurare a gradului de umplere, senzori de mișcare, camere de supraveghere și linie de sortare.

Tot la Kaufland, șoferii care dețin mașini electrice pot găsi stații de încărcare unde, în regim fast charge, își pot încărca automobilele până la 80 % în mai puțin de o oră. Stațiile servesc toate tipurile de mașini electrice, inclusiv vehiculele hibride.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata